luni, 9 august 2010

Ploiestenii transmit mesaje Madalinei Manole,dincolo de moarte


Click pe poza pentru a o mari

La aproape o lună după moartea artistei ploieştene, Mădălina Manole, fanii continuă să-i viziteze mormântul de pe aleea principală din cimitirul „Bolovani”. Pe lângă flori şi lumânări, unii dintre ei aduc mesaje scrise pe bucăţi de hârtie pe care le strecoară printre florile depuse pe mormânt. Prahovenii regretă dispariţia prematură a Mădălinei Manole şi cei mai mulţi dintre ei sunt de părere că adevărul despre moartea suspectă a artistei lor preferate încă nu a fost dat publicităţii.
Mesajele conţin chiar şi versuri pe care cei care au apreciat-o foarte mult pe cântăreaţa care s-a sinucis pe 14 iulie, adică exact în ziua când urma să împlinească 43 de ani. Câteva dintre acestea le redăm în rândurile ce urmează. De asemenea, contul Mădălinei de pe reţeaua de socializare Facebook a fost repus pe picioare, de acesta ocupându-se, după câte am putut afla, un grup de fani ai solistei care postează aproape zilnic pe el câte ceva.
“Ai ales să pleci acum/ Singură pe al morţii drum,/ Printr-o metodă ciudată/ Ce nu poate fi uitată./ Nu putem să condamnăm/ Acest gest suprem,/ Pentru că nu ştim exact/ Ce oare s-a întâmplat./ Nu te voi uita în veci,/ Chiar de ai decis să pleci,/ Domnul să fie cu tine,/ Acolo poate ţi-e mai bine./ Ştiu că nu mai eşti cu noi acum/ Şi plâng pentru viaţa ta/ Că nu ai trăit destul în ea./ BEBE e un suflet trist,/ Iar tu bântui mereu,/ Prin poze şi concerte,
Ce le ţineai mereu./ Rău inima…Inima mă arde,/ Că ai plecat departe,/ Ai plecat pe al tău drum/ Şi nu te vei întoarce vreodată./ Tu ai lăsat în urma ta: copil, familie, prieteni, fani…/ Care te iubeau nespus…/ Şi pe care gestul tău…i-a distrus”.
“Lina, lina Mădălina!/ Fulgerător a căzut cortina/ Dar totuşi, nu pentru todeauna/ Căci îngerii te-au aşteptat/ Pe tine dragă Mădălina/ O chitară ţi-au dat/ Să le cânţi şi lor aşa Cum nouă ne-ai cântat!/ Şi acum în locul munţilor de flori/ Şi a ropotelor de aplauze Primive-i braţe cu lumină/ Lumina caldă ce-ţi va învălui/ Sufletul îţi va linişti/ Ai plecat de lângă noi./ Ne-ai întristat şi înlăcrimat/ E rândul nostru să suferim./ Acolo unde eşti, două suflete calde ai regăsit/ Pe Mihaela, care-ţi spune:/ Te-am lăsat DIVĂ şi tu ai venit/ REGINĂ/ Pe Laura, care să te certe: ai lăsat inima, să decidă ea/ Mereu cu tine noi vom fii/ Vom cânta Fată dragă – NU TE VOM UITA/ Loc de cinste vei avea!/ Pentru că, nu te întrebăm de ce?/ Şi nici nu vream să te judecăm/ Suflet gol în zbor căzut/ Drum bun!/ Atât îmi rămâne să-ţi mai spun/ Pentru că ne vom reântâlni/ Şi din nou trandafiri roşii îţi voi dărui!/ Lina, lina Mădălina!”