12.31.2016

Un An Nou Fericit. Editorial.



Au mai rămas doar câteva ore până la sfârşitul acestui an.
Anul 2016 din punct de vedere personal a fost cu de toate: emoţii, nervi, stress, fiind probabil cel mai greu din ultimii zece.
Pe plan profesional, încă un pas important în job-ul meu şi un al succes al site-ului pe care îl deţin: Info Ploieşti City.
Info Ploieşti City, din punct de vedere editorial a demonstrate ca de 6 ANI a rămas acelaşi site echilibrat şi obiectiv, datorită acestei politici editoriale, am avut cel mai mare trafic de la înfiinţare, mai mult... numai în ultima săptămână am avut peste 7 000 de afişări.
Timp de un an am oferit cititorilor noştri alte interviuri surpriză, am descoperit noi parteneri şi colaboratori şi am reuşit (pentru al doilea an consecutiv să facem spectacol).
Spectacol în sensul bun, în perioada 16-18 mai “Weekend-ul mişcării “– ultimul spectacol umanitar din cadrul Campaniei social-umanitare “Ajuta un copil din Ploieşti “; pe data de 18 august am realizat spectacolul umanitar “Ploieştiul alături de Maya “, iar ca “match event-ul “anului pe 16,17 şi 18 decembrie a.c., am realizat împreună cu partenerii de la CS Dinamo Victoria Ploieşti, cel mai mare eveniment, ca număr de artişti locali, GALA ANIVERSARA INFO PLOIEŞTI CITY – 6 ANI.
Oprindu-mă puţin aici mulţumesc din nou partenerilor: Consiliul Judeţean PRAHOVA, Muzeul de ştiinţe ale naturii, CS Dinamo Victoria Ploieşti, Fitness Club Nico, Clubul Artist Ploieşti, trupele Dia Fân şi Happy Dance, , DJ Kabal, Elite Dance School, Funtastic Fiesta, Penitenciarul Ploieşti, Poliţia Locală Ploieşti, Jordan House Pub, Magazinul (on-line) Paradisul Naturist Buftea, Asociaţia „Ai carte „.
Sponsorilor: Reci şi Calde Ploieşti, Restaurant Orizont Ploieşti, www.oud.ro, Şira Serv, Patronatul Roman (filiala Arad), Peluza Latină şi ADGA.

Un spectacol plin de magie şi culoare cu 40 artişti şi trupe locale, trupele de dans fiind cele mai bune din Prahova.

2016 – Anul în care am suspendat din motive obiective Campania “Ajuta un copil din Ploieşti “, chiar dacă a fost campania de suflet a acestui site cât şi a CS Dinamo Victoria Ploieşti.
2016- Este anul relansării Info Ploieşti City, anul cel mai bun ca trafic şi “influenţa”.
2016 – Anul care a adus cititorilor săi ştiri reale, altfel de reportaje şi interviuri.

Astăzi ne despărţim de anul 2016 cu speranţa unui an nou fericit, plin de optimism şi sănătate.
În 2017, Info Ploieşti City îşi va păstra aceeaşi politică editorială şi cu siguranţă va lansa un alt proiect. Pentru că... Info Ploieşti City, este un altfel de site/blog.

Un site/blog dedicat tinerilor prahoveni, tineri cu talente, pasiuni, etc.

În speranţa că şi în 2017, prima opţiune a celor care doresc “altfel de ştiri “va rămâne Info Ploiesti City...
Info Ploieşti City şi CS Dinamo Victoria Ploieşti doresc tuturor prahovenilor şi cititorilor săi: UN AN NOU FERICIT.PLIN DE REALIZĂRI, SĂNĂTATE ŞI OPTIMISM.

VĂ MULŢUMIM CĂ NE-AŢI FOST ALĂTURI ÎN 2016, NE REVEDEM ÎN 2017.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *