Ceea ce părea o situație de gestionat, la prima vedere, în perspectiva atingerii fazelor superioare din EuroCup, s-a transformat, miercuri seară, într-un „thriller” cu multe necunoscute. Înfrânți pentru prima dată în „Olimpia”, în actuala ediție din EuroCup, campionii trebuie să strângă imediat rândurile pentru a nu arunca îndărăt toată agoniseala din prima jumătate a sezonului regulat. Asta mai ales că, în următoarele două etape, elevii lui Arnautovic vor întâlni echipele care dețin controlul asupra grupe E, Lietuvos Rytas și Banvit Bandirma.
În fața unui public incandescent, venit să guste din emoția unui nou meci european, elevii lui Arnautovic au avut un prim sfert foarte bun, în care singura hibă din jocul gazdelor a reprezentat-o procentajul dezastruos de la libere. Rând pe rând, Flowers, Labovic și Brown, din downtown, și Mohammed, în urma unor incursiuni personale , au dus scorul la 21-13 (min 8), ridicând sala în picioare.
Momentele de pauză prilejuite de unele problema la masa oficială i-au deconectat pe amfitrioni. Culpepper, în două rânduri din fața lui Runkauskas, a dat semnalul revenirii și, până la pauză, rușilor le-a intrat aproape totul. Travis a zguduit instalația de fiecare dată când ploieștenii s-au dublat la Culpepper, americanul Liggins a înscris din toate pozițiile, pentru un procentaj de 69% (9/12) al oaspeților de la mare distanță, scor 40-49 (min 39), dar liberele lui Brown și coșul din acțiune al lui Mohammed au mai strâns un pic diferența până la pauză.
Același Culpepper a continuat să curenteze defensiva adversă în debutul părții secunde, doar Brown și Hayes având replica la îndemână, la celălalt panou: scor 52-58 (min 25). Trecerea pe bancă a lui Lee, după contabilizarea celui de-al 4-lea fault, anunța vremuri grele pentru CSU Asesoft, care, cu toate reglajele lui Arnautovic, continua să sângereze acut, 53-70 (min 27). Cel mai negru scenariu posibil – un eșec la mai mult de 6 puncte, diferența consemnată în tur, începea să se contureze tot mai clar la intrarea în „decisiv”, 61-77, astfel încât cartea „totul sau nimic” devenea lectură obligatorie. Din păcate, miracolul mult visat nu s-a mai materializat, în ciuda eforturilor făcute de întreg fundașii campioanei, iar ploieștenii trebuie să accepte o idee clară: miercuri seară, au fost învinși de o echipă mai bună, mai concentrată și care a făcut pact neloial cu norocul de la început și până la final.
CSU Asesoft: Brown, Mohammed, Flowers, Labovic, Lee
Krasny Oktyabr: Culpepper, Liggins, Ponkrashov, Cousin, Travis
Krasny Oktyabr: Culpepper, Liggins, Ponkrashov, Cousin, Travis
Vladimir Arnautovic, antrenor CSU Asesoft: “Am întâlnit o echipă care a prins o zi excelentă la aruncările din acțiune, dar asta nu scuză cu nimic prestația noastră slabă din această seară. Am pierdut ritmul jocului în sferturile 2 și 3, drept pentru care ne-a fost aproape imposibil să revenim în ultimele 10 minute. Rușii au înscris din fiecare poziție, cu o lejeritate ieșită din comun, în timp ce noi am ratat foarte multe aruncări libere. Aceste lucruri au făcut diferența la final. Mai avem de jucat 4 partide, dintre care două pe teren propriu și alte două în deplasare, la Vilnius și Ierusalim. Vom încerca să tratăm fiecare joc la victorie, indiferent de adversar, întrucât așa cum Krasny Oktyabr a prins o zi perfectă la Ploiești, așa și noi suntem capabili de victorii mari, chiar și pe terenuri străine”.
Dirk Bauermann, antrenor Krasny Oktyabr: “Când am preluat această echipă, în urmă cu aproape o lună, am găsit foarte mulți jucători care nu aveau probleme în a arunca la coș, ci în a pasa și a dezvolta un baschet ofensiv bazat pe scheme tactice. Am încercat să schimb concepția jucătorilor mei despre baschet și se pare că în această seară am avut parte de un răspuns clar din partea lor, la acest nivel. Am avut o circulație bună a mingii, am înscris coșuri importante pe finalul atacurilor, dar și în urma unor acțiuni bine desenate, am obosit adversarul prin rapiditatea paselor și presingul agresiv. Am câștigat un meci extrem de important la o diferență mai mare ca cea din tur, când eu nu eram la echipă, dar acest succes nu ne va ajuta cu nimic dacă nu ne vom impune săptămâna viitoare, cu Hapoel. Felicit formația gazdă pentru organizare și profesionalism și urez Asesoftului mult succes în continuare”.
Romeo Travis, centru Krasny Oktyabr: “Am făcut un meci bun în această seară, împotriva unei echipe cu jucători experimentați, redutabili în jocul unu la unu. Consider că am respectat planul tactic, am pasat mult și am avut procentaje foarte bune din spatele semicercului, iar toate aceste elemente ne-au ajutat să ne impunem destul de clar. În plus, nu ne-am gândit niciun moment la partida tur, una de tristă amintire pentru noi, deoarece între timp avem în componență noi jucători, așa cum este cazul lui Culpepper, și un nou antrenor nou, care ne-a oferit multă încredere”.
Grupa E, etapa a 6-a
Partizan Belgrad – Lietuvos Rytas 76-85
CSU Asesoft – Krasny Oktyabr 79-96
Hapoel Ierusalim – Banvit Bandirma 78-82
CSU Asesoft – Krasny Oktyabr 79-96
Hapoel Ierusalim – Banvit Bandirma 78-82
Clasament
1. Lietuvos Rytas Vilnius (5-1) – 11 puncte
2. Banvit Bandirma (5-1) – 11 puncte
3. CSU Asesoft Ploiești (3-3) – 9 puncte
4. Krasny Oktyabr Volgograd (3-3) – 9 puncte
5. Hapoel Ierusalim (1-5) – 7 puncte
6. Partizan Belgrad (1-5) – 7 puncte
2. Banvit Bandirma (5-1) – 11 puncte
3. CSU Asesoft Ploiești (3-3) – 9 puncte
4. Krasny Oktyabr Volgograd (3-3) – 9 puncte
5. Hapoel Ierusalim (1-5) – 7 puncte
6. Partizan Belgrad (1-5) – 7 puncte
Etapa viitoare (26 noiembrie): Krasny Oktyabr Volgograd – Hapoel Ierusalim, Banvit Bandirma – Partizan Belgrad, Lietuvos Rytas – CSU Asesoft
sursa:www.csuasesoft.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu