5.28.2015

PREMIERĂ PENTRU PRAHOVA ! Super interviu ( on-line ) cu simpatica jurnalista,Emma Zeicescu ! " Veselă, ambiţioasa şi agitată ".


Emanuela (Emma) Zeicescu s-a născut pe data de 18 septembrie 1980 la Bucureşti.
Emma Zeicescu a lucrat prima oară în presă, la Radio București, apoi la Naţional TV, fiind reporter, realizator şi coordonator (departamentului politic). În anul 2006 a ajuns la Realitatea TV, fiind realizatoarea emisiunii " Fabrica".
După aceea, pentru o perioadă de 6 luni a realizat emisiunea " România 24 " la Digi 24 Tv.
După perioada Digi Tv, a revenit la Realitatea TV, fiind realizatoarea emisiunii " News Room " şi actualmente realizează împreună cu Ovidiu Marincea emisiunea " Oameni şi Fapte".

Emma este pasionată de desen și modă, încă din copilărie, (atunci având caiete întregi de schiţe). 

Chiar dacă din cauza jobului are puţin timp liber, Emma n-a renunţat la modă şi alături de Lorena Buhnici, (soţia jurnalistului George Buhnici) a deschis un atelier de modă " Atelierul Zellia) ".
Pe lângă cele două pasiuni, Emma este şi o bună gospodină şi prepară cu multă pasiune: paste carbonara, fructe de mare şi somon afumat sau pui cu sos gorgonzola, acestea fiind şi mâncărurile ei preferate.
Emma este o perfecţionistă şi nu se lasă până nu-i ies perfect toate lucrurile, de aceea colegii îi zic " Emma 10 ".
Deşi vacanţele (uneori) sunt scurte, Emma se delectează citind printre cărţile ei preferate se numără: "DOAMNA BOVARY, "THE TRIAL" şi" MY NAME IS RED".
La capitolul muzică, carismatica şi simpatica jurnalistă ascultă: U2, MAROON 5, ROBIN WILLIAMS.

Deşi timpul este limitat, îndrăgită şi drăguţa jurnalistă, a avut deosebită plăcere să acorde (ÎN PREMIERĂ PENTRU PRAHOVA) UN INTERVIU ON-LINE, PENTRU INFOPLOIESTICITY.

INFOPLOIESTICITY:
 Sărut mâna Emma. Cum te-ai descrie în doar 3 cuvinte?

EMMA ZEICESCU:

" Veselă, ambiţioasa şi agitată ".

INFOPLOIESTICITY:
Cel mai frumos/penibil de până acum...?

EMMA ZEICESCU:
Bănuiesc că moment de live.
 În fiecare zi cunoaştem oameni noi, aflăm lucruri noi şi aprofundăm subiecte noi. Asta mi se pare cea mai frumoasă trăsătură a meseriei noastre. Cel mai frumos moment în direct... hmmm! A fost o campanie făcut pe vremea când eram reporter. România All Inclusive. Am plecat să filmăm în Deltă. Am ajuns pe Lacul Roşu şi trebuia să fac un stand-up. În jur numai apă. Brusc, a început să plouă. A fost superb! Apă jos, apă sus! E un moment tare drag mie. La capitolul penibil aş încadra interviurile cu unii politicieni. Îmi place să le arăt cartonaşul galben, de fiecare dată când o iau pe arătură. Unii chiar sunt penibili! Explicaţiile despre incompetenţa lor nu ar putea convinge pe nimeni. Să sperăm că se trezesc la realitate.

INFOPLOIESTICITY:
 Cum a fost prima ta emisiune "live "?

EMMA ZEICESCU:
Am murit şi am înviat de 100 de ori. A durat în jur de 15 minute. Am vorbit de nunţile politicienilor. La finalul emisiunii am plecat direct acasă şi m-am culcat. Era sâmbătă, ora 12(râde). Mă consumase nervos. După aia m-am obişnuit. Acum... e ca mersul pe bicicletă.

INFOPLOIESTICITY:
Zâmbet, carismă, naturaleţe... Ce defecte consideri că ai?

EMMA ZEICESCU:
Sunt agitată şi mă ambalez repede. (râde) Nimeni nu-i perfect! Eu de ce să fiu?

INFOPLOIESTICITY:
 Ce face Emma Zeicescu în timpul liber?

EMMA ZEICESCU:
Care timp liber? (râde) Mai ales după ce ai un copil, timpul liber este rar spre deloc. (râde) Când totuşi este o clipă liberă visez să îmi cumpăr o rulotă, ies la plimbare în parc sau fug la sală. Iubesc sportul!

INFOPLOIESTICITY:
Unde te vezi peste 30 de ani?

EMMA ZEICESCU:
Pe o plajă împreună cu cei dragi şi cu propriul meu beach bar! Aşa să îmi ajute Dumnezeu!

INFOPLOIESTICITY:
Cea mai tare bâlbă dintr-o emisiune...

EMMA ZEICESCU:
Am reuşit performanţa de a spune în loc de "spune Mircea Geoana"..."spule Mircea Geoana". Am ajuns imediat la Cârcotaşi. (râde)

INFOPLOIESTICITY:
Ultimul film văzut, ultima carte citită...

EMMA ZEICESCU:
Child 44. Minunat şi trist! Un film care ţi se lipeşte de suflet. Ultima carte citită: Procesul-Kafka .

INFOPLOIESTICITY:
Ce sport extrem ai practica?

EMMA ZEICESCU:
Tiroliana, salt cu paraşuta ! :) 

INFOPLOIESTICITY:
Eşti superstiţioasă?

EMMA ZEICESCU:
De cele mai multe ori ţin cont de lucrurile astea. Nu am dezvoltat însă o obsesie în sensul ăsta. Nu trec pe sub scări, mă feresc de pisici negre... dar am una acasă (râde) Viaţa e oricum plină de surprize, cu bune şi cu rele, aşa că nu mă stresez aşa de mult.

INFOPLOIESTICITY:
Ce fel de presă citeşti? Print sau on-line?

EMMA ZEICESCU:
On-line .

INFOPLOIESTICITY:
Acordă-ţi o notă pe o scară de la 1 la 10...

EMMA ZEICESCU:
8 pentru voinţă, 9 pentru sinceritate şi 10 pentru iniţiativa.

INFOPLOIESTICITY:
 Cum te menţii în formă?

EMMA ZEICESCU:
Fitness şi Zumba. 2-3 ori pe săptămână. În plus, încerc să mănânc sănătos, fără excese. Cu ciocolata mă descurc mai greu (râde).

INFOPLOIESTICITY:
 Eşti una dintre cele mai apreciate jurnaliste din România. Ce trebuie să facă un jurnalist să fie apreciat?

EMMA ZEICESCU:
Să fie incisiv, natural, să caute adevărul, să fie perseverent şi să nu uite...

INFOPLOIESTICITY:
Când ai avut pentru prima/ultima oară emoţii?

EMMA ZEICESCU:
Am emoţii în fiecare zi. N-ai cum să scapi. Emoţiile te ajută să stai concentrat şi să nu greşeşti. Eu le am şi o să le am ... forever. În fond, pentru cine şi-a făcut o altă părere, eu sunt o fire emotivă. Am învăţat însă să controlez emoţiile.

INFOPLOIESTICITY:
Cum înţeleg moda cu jurnalismul?

EMMA ZEICESCU:
S-au înţeles bine. Mai ales dacă îţi place să le faci pe amândouă. Acum mă concentrez pe job şi băieţelul meu. În curând însă, dacă totul va merge bine, intenţionez să fac hăinuţe pentru copii. Sunt o frumuseţe. Cu Dumnezeu înainte!

INFOPLOIESTICITY:
Pune-ţi o singură întrebare...

EMMA ZEICESCU:
Dacă îl întâlneşti pe Dumnezeu ce îl întrebi?

INFOPLOIESTICITY:
Un mesaj pentru telespectatorii tăi, prahoveni şi cititorii noştri.

EMMA ZEICESCU:
Vă mulţumesc că sunteţi aproape de mine în fiecare zi la Oameni şi Fapte, de la ora 14 @Realitatea TV. Pentru voi cei de acasă merită orice efort. Zâmbiţi şi fiţi ambiţioşi!


P.S. ÎI MULŢUMIM JURNALISTEI EMMA ZEICESCU ŞI NU RATAŢI EMISIUNEA " OAMENI ŞI FAPTE ", ÎN FIECARE ZI DE LUNI PÂNĂ VINERI, ÎNCEPÂND CU ORA 14.00, PE REALITATEA TV. 
 foto : www.facebook.com/emma.zeicescu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *