6.09.2015

Madalin Ivan a pierdut lupta cu viaţa. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească-n pace. RIP MADALIN !

Sâmbătă noapte (n.r. 6 iunie 2015), Madalin Ivan, tânărul elev de la Colegiul Economic  " Virgil Madgearu "Ploieşti ", în vârstă de 19 ani, diagnosticat cu leucemie , a decedat într-un spital din Italia.
În ultimele luni, prietenii, familia, presa cât şi ploieştenii au declanşat o adevărată campanie de strângere de fonduri pentru o intervenţiei chirurgicale de transplant de măduvă.
După multe emoţii şi o mobilizare enormă a tuturor celor implicaţi, transplantul a fost realizat luna trecută într-o clinică din Italia, tatăl său reuşind să-i readucă zâmbetul pe faţă şi o şansă la viaţă. Din păcate, sâmbătă Madalin a pierdut bătălia cu viaţa.
Vestea decesului lui Madalin a venit ca un şoc pentru apropiaţi.
Prietenii dar şi cei care i-au fost alături s-au mobilizat şi pe reţelele de socializare, mesajele de condoleanţe au curs în continuu.

Mesajele de condoleanţe au "inundat " pagina de facebook a lui Madalin:

" Greu de ales, greu de înţeles tabloul vieţii, nu îmi vine să cred ce veste tristă, cuvintele îmi sunt sărace îmi a exprima durerea, compasiunea faţă de familie, prieteni, colegi. Dumnezeu să te odihnească în pace Madalin, poate acolo este raiul pe pământ. Nu ştiu ce să mai zic şi ce să mai cred că oamenii tineri şi buni aleg cu voie sau fără voie calea spre cer. Condoleanţe sincere! "
Marin Liviu.
" Dispariţia ta fulgerătoare din această lume a lăsat în inimile noastre un gol imens şi o adâncă durere. Vei rămâne veşnic nemuritor în sufletele noastre. Fie ca bunul Dumnezeu să te odihnească în pace..."
Olteanu Adriana Ioana
" Se pare că Dumnezeu te iubeşte atât de mult încât te-a luat mai aproape de El, te-a luat în ciuda eforturilor noastre de a te păstra aici, printre noi, în ciuda dorinţei tale de a trăi . Ai fost şi vei rămâne un luptător . Odihneşte-te în pace !!!! "
Sorina Mnl
" Ivan Madalin nu e doar un erou, său ecoul speranţei ci şi flacăra iubirii. Ivan Madalin şi-a învăţat colegii că numai împreună pot reuşii, că pentru oricare, la nevoie, o mână se va întinde. Unitatea noastră, iubirea lui, înțelepciunea, curajul, răbdarea, sunt cuvinte prea puţine şi neînsemnate când vine vorba de Madalin. Aşa ni-l vom aminti mereu, iar prin sămânța de bunătate pe care a plantat-o în sufletul fiecăruia şi care tot datorită lui a crescut constant, şi prin lecţia de viaţă pe care ne-a oferit-o drept cadou, el vă trăii veşnic în sufletele noastre. Te iubim Madalin!"
Ioana Popescu
" Dumnezeu să te odihnească în pace, Ivan Madalin. Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Se spune că Dumnezeu îi alege pe cei mai buni oameni de pe pământ pentru a-i avea acolo sus, lângă el, în împărăţia Sa. Te iubim şi ai grijă de părinţii tăi, deoarece ei au nevoie de toată puterea din lume. Amin!"
Dumnezeu te-a luat dintre noi atunci când cu toţii credeam că totul e bine.. Ţi-ai dorit atât de mult să trăieşti încât Dumnezeu nu ţi-a oferit această oportunitate, ci doar te-a amăgit... Condoleanţe familiei şi multă putere.. Ai grijă de ei Madalin, pentru că au nevoie de putere.. Ai trăit doar 20 de primăveri.."
Iuliana Gabriela Cojocaru.

Colegii de la Ploiesti Tv au realizat un material emotionant despre Madalin Ivan,materialul il puteti vedea mai jos .



P.S. ECHIPA INFOPLOIESTICITY TRANSMITE SINCERE CONDOLEANŢE FAMILIEI ŞI DUMNEZEU SĂ-L IERTE ŞI SĂ-L ODIHNEASCĂ PACE.
RIP MADALIN IVAN!

Foto: www.facebook.com/ivan.madalin.7

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *