Nora Dincă, naturalete, carismă si perfectiune.
Îndrăgita
prezentatoare a rubricii Meteo si a emisiunii "Săptămâna de vreme "
de la Realitatea Tv,
Nora
Dincă, a absolvit Facultatea de Arte – Actorie, în anul 2000.
În 2004 a
început colaborarea cu Realitatea Tv, ca editor voce.

Înainte
de a ajunge la Realitatea, a prezentat stirile de la Alpha TV .
În anul
2008, intră în echipa de la Meteo
si emisiunea "Săptămâna de
vreme " primeste de la Societatea
Europeană de Meteorologie trofeul de excelenţă pentru comunicare .
Nora este
unul dintre putinii care nu au „migrat” niciodată la alte televiziuni si spune
că nici nu va pleca vreodată de la Realitatea („din motive de principii si
neputinte, deopotrivă”). Admiră,
respectă şi iubeşte din tot sufletul echipa de la Realitatea tv, pentru
incredibila forţă de muncă si enorma pasiune si a fost mereu mândră că e parte
din ea. Crede că Realitatea e o pepinieră de jurnalisti si că cei mai multi
dintre cei care au trecut pe aici păstrează amintiri dragi ale acestei treceri.
Cu un
zâmbet aparte si o naturalete unică, Nora Dincă a avut plăcerea să acorde
pentru InfoPloiestiCity un interviu .
INFOPLOIESTICITY
: Sărut mâna, Nora . Cum te-ai descrie
în 3 cuvinte?
Gresesc,
foarte, mult.
INFOPLOIESTICITY
:
Zâmbet, naturalete, perfectiune. Ce defecte
consideri că ai?
NORA
DINCA :


INFOPLOIESTICITY
:
Cel mai funny moment dintr-un "live
"...
NORA
DINCA :

INFOPLOIESTICITY
:
Ce
deteşti cel mai mult la oameni?
NORA
DINCA :
Lasitatea.
Sub toate formele ei -de la neasumarea greselilor, la tăcerea în fata
nedreptătilor împotriva altora, si chiar până la fuga de dragoste. si nu admir
absolut deloc oamenii „călduti”
INFOPLOIESTICITY
:
Cum te
mentii în formă ?
NORA
DINCA :
M-a fericit Dumnezeu cu gusturi
sănătoase la mâncare si am făcut mult sport cândva, demult. Acum, doar fumez
foarte mult, dorm foarte putin si ard pentru tot. Cred că-mi prieste! :))
INFOPLOIESTICITY
:
Ce ai
face într-o " lume paralelă "?
NORA
DINCA :
Eu
trăiesc într-o lume de-asta de îi zici tu paralelă! E mult, mult mai frumoasă
decât realitatea. „Lumea paralelă” pentru mine e realitatea! si mă descurc greu
cu ea. Nu sunt prea talentată la
realitate.
INFOPLOIESTICITY
:
Ultima
carte citită/ultimul film văzut...
NORA
DINCA :
Pălăria
Albastră, de Andrei Crăciun -unul dintre putinii autori tineri cu a căror
scriitură rezonez. Acum mă aflu într-o perioadă de doruri de niste filme, de
niste cărti, si-mi pare că nimic nou nu le poate nici măcar egala. Asa o începe
bătrânetea?! :)) E doar o stare, mi se întâmplă de la 20 de ani.
INFOPLOIESTICITY
:
Ce
face Nora Dincă în timpul liber?
NORA DINCA
:
Citeste,
scrie, merge la teatru, ascultă muzică...boemie! Înainte de orice însă,
încearcă să facă un Om Mare din puiul ei .
INFOPLOIESTICITY
:
Ce
dorinţă ai vrea să-ţi îndeplinească "peştişorul de aur "?
NORA
DINCA :
Să nu se
fi deschis niciodată Cutia Pandorei. Nici măcar să nu fi existat.
INFOPLOIESTICITY
:
Ce alte pasiuni ai?
NORA
DINCA :
Natura,
conversatiile notabile, dansul...Frumusete. Ai putea crede că sunt un
colectionar de frumusete. Dar nu. E doar o luptă disperată de supravietuire. Frumusetea
e antidotul pentru prăpăstiile mele. Le otrăvesc cu frumusete, ca să nu mă
înghită.
INFOPLOIESTICITY
:
Cum se înteleg actoria cu televiziunea ?
NORA
DINCA :
Nu se
înteleg. Niciuna nu se face cu jumătăti de măsură -nu la nivel de performantă. E
ca si cum ai vrea să prestezi cu normă-ntreagă si la sotie si la amantă. Nu se
poate -furi de la amandouă cumva. si dacă sotia sau amanta te mai iartă,
meseriile astea nu te iartă niciuna.
INFOPLOIESTICITY
:
Vacanţa
perfectă...
NORA
DINCA :
Oriunde e
ceea ce iubesti.
INFOPLOIESTICITY
:
Unde te
vezi peste 30 de ani?
NORA
DINCA :
Peste 30
de ani?!! Tu stii câti ani am eu?! :)) Nu mă văd peste 30 de ani. Nu mă văd
nici peste trei ani, nici peste trei luni. Îmi pare asa o arogantă să crezi că
stii ce va fi, că poti calcula viata. Efectiv îl aud pe Dumnezeu râzând -si eu
nu aud multe, sunt hipoacuzică. De câte ori mi se propune exercitiul ăsta, pur
si simplu nu mă pot concentra de hohotele Lui. Asa că las viata să mă
surprindă.
INFOPLOIESTICITY
:
Ce fel de presă citeşti? Print sau on-line?
NORA
DINCA :
On-line.
Presa scrisă nu mai există -nu se mai justifică. E doar o nostalgie, atât.
INFOPLOIESTICITY
:
Muntele
sau marea?
NORA
DINCA :
Marea.
Apoi pădurile, apoi livezile. Cunosc un loc care le întâlneste pe toate. Acolo
mi-ar plăcea să trăiesc.
INFOPLOIESTICITY
:
Adresează-ţi o singură întrebare...
INFOPLOIESTICITY
:
NORA
DINCA :
Si cine
răspunde?! :)))
INFOPLOIESTICITY
:
Acordă-ţi
o notă pe o scară de la 1la 10...
NORA
DINCA :
Pentru
care dintre versiunile mele?! :)
INFOPLOIESTICITY
:
Un mesaj
pentru telespectatorii tăi prahoveni şi cititorii site-ului InfoPloiestiCity.
NORA
DINCA :
Le
multumesc că mă urmăresc într-atât încât acest interviu să se justifice.
Totusi, le doresc să se uite mai putin la televizor si mai mult în jurul lor si
în ei -să trăiască, viata adevărată, viata lor, să creeze legături, să
construiască amintiri. Asta e tot ce lăsăm în urmă si poate chiar luăm cu noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu