Debut (aproape ) perfect in liga 1. FCSB -PETROLUL 0 -0
Petrolul trăieşte! Trebuie doar să te uiţi în Arena Naţională şi îţi dai seama că lupii nu sunt pradă uşoară. Ei nu sunt pradă, oricum, prin definiţie. Dar, trebuie să recunoaştem, Petrolul jucat mai bine decât ne aşteptam. OK, FCSB e slabă şi la asta ne aşteptam. Dar, ţinând seama de problemele cu care s-a confruntat Petrolul, este o mare bucurie să vezi că trăieşte şi din punct de vedere sportiv. Moussa de exemplu, tunisianul venit abia săptămâna asta, este un jucător pe care ploieştenii se pot baza. Câştigă mingea, o protejează bine, ţine de ea, dă cu capul. Culmea, Petrolul a stat mai bine în atac, în prima repriză, decât în defensivă. Astfel, FCSB a avut două faze foarte bune, ambele fiind salvate de Pecanha, portarul care nu scoate doar ce e de scos. În asta constă valoarea unui portar, iar Pecanha este cel mai bun din Liga 1. Şi a rămas la Petrolul. La cea de-a doua fază, Pecanha a văzut cum colegii săi din defensivă au strâns prea mult şi Papp a rămas liber. Aşa, a putut să se îndrepte spre fundaşul drepta fecesebist în timp util şi să-l închidă. Altfel, cel mai probabil, era gol. De partea cealaltă, în poarta fecesebistă n-a stat Cojocaru, ci stâlpul din stânga. Cel puţin la faza la care Nepomuceno a ratat ocazia primei reprize: Varela a respins prost, iar olandezul a tras corect, numai că balonul s-a dus în bara interioară, a trecut prin faţa porţii şi a ieşit afară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu