
Măsurile ce vor fi întreprinse de poliţiştii locali sunt structurate pe trei direcţii, astfel:
Echipajele mobile şi pedestre aparţinând Poliţiei Locale Ploieşti vor patrula în zona şcolilor şi a grădiniţelor, potrivit unui plan de instruire şi a itinerariilor stabilite. Totodată, ca urmare a unui parteneriat cu Poliţia Municipală şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, poliţiştii locali vor intensifica patrularea în perimetrul a trei colegii, două şcoli gimnaziale şi un grup şcolar, în intervalele orare de intrare şi ieşire de la cursuri a elevilor, pentru a descurajara eventualele acte de violenţă.
Poliţiştii locali cu atribuţii pe linie rutieră vor asigura fluidizarea traficului rutier şi pietonal pe drumurile publice, în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, în apropierea trecerilor de pietoni, pentru a împiedica producerea de blocaje şi vor lua măsuri contravenţionale împotriva celor care nu respectă semnificaţia indicatoarelor rutiere ce reglementează oprirea şi staţionarea interzisă, accesul pe interzis - potrivit prevederilor art. 111 şi 142 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulaţia pe drumurile publice.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Comercial vor verifica respectarea regulilor şi normelor de comerţ de către agenţii economici care comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice în apropierea unităţilor de învăţământ.
http://jurnalulph.ro/administratie/22198-masuri-de-ordine-si-liniste-publica-asigurate-de-politistii-locali-pentru-noul-an-scolar.html#sthash.TLvGVHq9.dpuf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu