9.16.2015

Scrisoare deschisă către toţi suporterii echipei Petrolul Ploieşti." STADIONUL ESTE... TOT ACOLO! ".


Marţi 15 septembrie unul dintre site-urile dedicate suporterilor "lupilor galbeni " (http://galbenalbastrii.ro) a publicat o scrisoare adresată fanilor echipei Petrolul Ploieşti.

În rândurile de mai jos publicăm integral această scrisoare.



STADIONUL ESTE…TOT ACOLO!


Se împlinesc patru ani de când am avut bucuria de a primi 15.000 de ploiesteni pentru prima oară în noua mea casă. Am uitat că în noroaiele ligii secunde au fost doar câteva sute de prieteni adevărați. M-am bucurat să te văd acolo, bucuros, purtând un tricou galben la fel ca şi familia ta. Sunt sigur că ai postat şi o poză pe facebook, să te mândreşti la prietenii tăi care poate țineau cu o altă echipă. Dinamo m-a călcat în picioare la primul meci oficial, dar tu ai rămas acolo, în tribună. Ai cântat minute bune cu galeria, cu jucătorii…”aleee, aleee / pentru tine fac orice!” M-am simțit mândru şi am promis că te voi răsplăti. Am crescut repede. Neaşteptat de repede. Am câştigat Cupa, exact ca în versurile acelea din imn…”şi iată că într-o bună zi, în Cupă te-ai luptat / Şi-ai reuşit a cuceri trofeul mult visat”. Am fost orgolios să vă văd acolo, 30 de mii de republicani invadând capitala. Am mers din nou în Europa şi am trăit seri pe care nici nu le visam. Vitesse Arnhem, Swansea, Viktoria Plzen….Apropo! Am auzit că la golul galezilor de la Ploieşti, comentatorul de la TV a spus că n-a mai văzut aşa ceva în România. Tu ai continuat să cânți, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat…Te-am văzut şi la meciul ăla nebun cu Vaslui, din Cupă. Ai bătut palma cu un străin la golul egalării din minutul 92. Iar comemorarea lui Ilie Oană, ceva de nedescris…Pun pariu că în toți anii ăştia ai cântat de zeci de ori “şi la bine şi la rău” pe finalurile de meci…

Ei, bine, am o veste! Acum sunt la rău! În toți anii ăştia eu eram jecmănit chiar de către cei care trebuiau să mă ajute. Nişte tâlhari! Am ajuns în pragul falimentului, poate nici nu mai prind următorul an. Dar tu? Ai cam uitat drumul spre stadion…Dacă ai şti că acum depind de susținerea ta, te-ai întoarce? Ştiu că erai foarte mândru când crainicul vorbea despre “cel mai frumos public din România”. Scaunele goale mă întristează. Ştiu că nu mai pot să ofer spectacolul cu care te-am răsfățat, dar sunt tot eu! Împreună putem să creştem din nou. Singur, voi muri! Să îți mai spun ceva…unul dintre băieți, revenit vara asta la echipă, îmi spunea că înainte, când şi tu veneai la meciuri, simțea că meciul începe de la 1-0…

Eu te aştept, m-aş bucura să vii chiar şi duminică. Dă mai departe scrisoarea mea şi prietenilor care au uitat drumul spre stadion…

Semnat,
Petrolul, clubul oraşului tău.

text si foto :http://galbenalbastrii.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *