4.09.2016

EXCLUSIV! Flash interviu cu Radu Teodorescu (Preşedinte CS Dinamo Victoria Ploieşti).” Cel care nu face nimic pentru alţii, nu face nimic pentru el însuşi”!




Să vorbeşti cu Radu Teodorescu este o adevărată plăcere.
Un tip paşnic, inteligent, profesionist şi cerebral.
Am avut onoarea ca domnul preşedinte al CS Dinamo Victoria Ploieşti, să vină (încă de la început) alături de noi, în Campania social-umanitară “Ajuta un copil din Ploieşti “.
Fiind unul din organizatorii acesteia.
Despre Campania “Ajuta un copil (nevoiaş) din Ploieşti “şi ce mai face Radu Teodorescu, în interviul de mai jos.

GABRIEL DIMA: Salut Radu şi mulţumim. Încă de la început ai fost alături de Campania “Ajuta un copil din Ploieşti “.De ce ai ales acest proiect?

RADU TEODORESCU:
” Cel care nu face nimic pentru alţii, nu face nimic pentru el însuşi”!
Cred că fiecare om are bunătate în suflet şi acea motivaţie care îl determină să renunţe la pasivitate, conformism, indiferentă, stereotipie şi să adopte atitudine atunci când află şi vede cum suferă semenii năpăstuiţi de soartă.”



GABRIEL DIMA: Au trecut aproape 9 luni de la demararea proiectului. Care a fost cel mai emoţionant moment?

RADU TEODORESCU:
" Greu de precizat. De multe ori o emoţie o maschează pe alta."


GABRIEL DIMA: Ce mai face Radu Teodorescu? Ce proiecte mai are împreună cu CS Dinamo Victoria Ploieşti?

RADU TEODORESCU:

“Proiecte sunt foarte multe pe latura sportivă.
Vom încerca anul acesta să intrăm cu sportivii noştri în competiţiile de Freestyle Kickboxing.
Vom efectua stagii de pregătire la Slatina împreună cu cei de la clubul..., la munte vom merge 7 zile pentru pregătire tot stagiu şi altele.
Ne propunem să mergem la Campionatul European de Unifight din Rusia, asta în funcţie de sponsori.
Pregătim împreună cu alţi colaboratori ceva de anvergură mare în toamnă.”


GABRIEL DIMA: Nu prea ai timp de vacante... Dar care este vacanţă ta preferată?

RADU TEODORESCU:

“Vacanţă? Da câteva zile la mare pe la munte puţin şi gata.”


GABRIEL DIMA: Cum arată programul tău zilnic?

RADU TEODORESCU:


“Greu de precizat ştiu când plec de acasă în rest unde ajung şi ce fac nu pot spune.
O zi obişnuită este cam aşa: antrenament de dimineaţă (începând cu ora 7:00) cam o oră şi jumătate apoi birou, discuţii, activităţi de organizare şi altele.
Ajung acasă stau puţin şi merg la sala de antrenamente. În timpul liber cu familia şi prietenii.”


GABRIEL DIMA: Ce regreţi cel mai mult în viaţă?

RADU TEODORESCU:


“Regrete nu există, poate ce nu am reuşit să fac din ce mi-am propus.”


GABRIEL DIMA: Radu Teodorescu despre: fotbal, politica şi presa...

RADU TEODORESCU:


“Amalgamul acesta social, fotbal, politica, presa, nu prea mă pasionează
 Dar ca să răspund ar fi cam aşa
 Fotbalul nu prea mă atrage în mod deosebit deşi am lucrat pe latura de prevenire şi combaterea violenţei în sport
 Politica, este un lucru care dacă vrei să ai probleme intra într-un partid şi ajungi la, Beciul Domnesc,
 Mai întâi să cunoaştem constituţia ţării, să învăţăm să o respectăm şi apoi să facem politică adevărată pentru ţară.
 Presa este presa.”


GABRIEL DIMA: Ce fel de presă citeşti? Prinţ sau on-line?

RADU TEODORESCU:


“Online, cam 20 minute pe zi.”

GABRIEL DIMA: După cum bine ştim tinerii de azi, la vârste fragede se ocupă cu de totul altceva decât de şcoală şi sport. Ce sfaturi le dă un fost sportiv, actualmente antrenor?

RADU TEODORESCU:


“Totul depinde de familie, aici învăţăm fiecare ce înseamnă cinstea, corectitudinea, dragostea de semeni noştri, bună purtare în societate.
  În ani de şcoală învăţăm să ne adaptăm şi să trăim în comunitate, să socializăm şi bine înţeles să învăţăm pentru a avea un viitor profesional din care să putem trăi şi a ne forma o familie sănătoasă.
  Ca fost sportiv de performanţă pot spune cam aşa îmbinaţi cartea cu sportul. Sportul va ajuta să creşteţi sănătoşi şi dealtfel să puteţi învăţa bine.
  Pentru cei care aleg să practice sportul de performanţă să ţină minte că viaţa de sportiv este scurtă. Aşadar învăţaţi în paralel cu sportul pentru a avea un viitor sigur.”


GABRIEL DIMA: Cum se vede societatea civilă prin ochii unui specialist?

RADU TEODORESCU:

“În primul rând nu sunt un specialist, dar am văzut multe la viaţa mea, bune şi rele.
Din păcate societatea civilă, aici mă refer la toate categoriile sociale, este în declin mergem pe o pantă descendenta.
Cauzele le ştim cu toţi, efectele se văd. Poate dacă am avea o economie zdravăna şi protecţie socială mai bună am reuşi cât decât să ne revenim.”


GABRIEL DIMA: Radu Teodorescu despre... Radu Teodorescu...

RADU TEODORESCU:


“Gândesc despre mine, de la începuturi şi până acum, a fi o persoană deschisă, cu o minte sănătoasă, cu o dorinţă de cunoaştere, cu un temperament amestecat, când incendiar, când melancolic, dar întotdeauna autentic. Şi asta nu pentru că deţin nu ştiu ce abilităţi de comunicare, ci pentru că sunt spontan
 Şi natural. Sunt ceea ce gândesc, şi o spun fără prea multe menajamente, fără să îmi pregătesc discursuri şi să prevăd reacţiile oamenilor. “



GABRIEL DIMA : Cum vezi continuarea proiectului “Campani aajuta un copil din Ploiesti “? 

 RADU TEODORESCU : 
 
 “ Proiectul în sine încearcă să creeze acesta ideee de a ajuta , de a oferi şi în acelaşi timp să promoveze un model de bune practici în domeniul intrajutorarii celor mai nefericiti dintre noi din mun. Ploiesti. El va crea un mijloc prin care mai mulți oameni și factori decizionali pot influența în mod pozitiv, real, şi vizibil una din probleme sociale cu care se confruntă comunitatea , saracia. La acest nivel, proiectul este unul inovator care, pe de o parte investește un grup de persoane (grupul de organizare) cu capacitate de decizie, atribuții de organizare și influențare a viitorului comunitar . Pe de altă parte aduce la cunoștința tuturor membrilor comunității ploiestene că reprezintă o forță ce, pusă la un loc poate crea oportunități mai bune pentru viitorul copiilor saraci, pentru categoriile sociale defavorizate. Acest proiect are o finalitate cu însemnătate socială, în sensul în care beneficiarii direcți vor putea vedea rezultatul muncii depuse de noi . Poate in viitorul apropiat vom infiinta un ONG - non profit pentru a dezvolta si altfel aceasta campanie inceputa ...”


Mulţumim domnului Radu Teodorescu pentru timpul acordat.

Interviu realizat de Gabriel Dima,pentru Info Ploiesti City

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *