Vineri
seara, fostul candidat la Primăria mun. Ploieşti, Fabio Carstea şi-a anunţat retragerea din Partidul România Unită, printr-o postare pe facebook.
Motivaţia gestului sau vine în urma unor neînţelegeri în interiorul PRU.
“Am fost întrebat, de ce după alegeri nu am ieşit cu nicio declaraţie publică oficială.
Nu am ieşit pentru că a trebuit să cântăresc bine situaţia.
Acum, este momentul să fac asta, prin urmare:
Îmi asum întreaga responsabilitate pentru eşecul înregistrat de PRU în oraşul Ploieşti. Poate, prin anumite ieşiri publice ale mele sau declaraţii am adus un prejudiciu indirect partidului. Nu acesta a fost scopul meu. Am fost acuzat că nu ştiu să joc în echipă, dar am fost acuzat de persoane care nici ele nu au jucat în echipă.
Prin urmare, decizia mea este fermă şi fără echivoc. În acest moment părăsesc Partidul România Unită.
Iniţial am crezut că este un partid mic, în creştere. Pe parcurs, s-a dovedit a fi un partid mic cu războaie interne nejustificate.
Conceptul PRU este unul românesc, fără îndoială drept de urmat, dar acum, drumurile noastre se despart aici.
Mulţumesc celor care m-au susţinut şi nu are rost să îi enumăr pentru că se ştiu foarte bine şi îmi cer încă odată scuze că i-am dezamăgit.
Mergem înainte, cu bune, cu rele. A fost un episod. Am avut de tras multe învăţăminte din el şi sper să pot dovedi în timp ca susţinerea voastră nu a fost în zadar.”
A scris Fabio Carstea pe contul său de facebook.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu