6.23.2016

PETROLUL PLOIESTI a intrat in faliment , a decis Tribunalul Prahova.

Tribunalul Prahova a anunţat, miercuri, că aprobă cererea administratorului judiciar al echipei şi a dispus începerea procedurii generale a falimentului clubului SC FC Petrolul Ploieşti, prahovenii având un termen de şapte zile pentru a face apel.
Petrolul Ploieşti intră în faliment, a decis Tribunalul Prahova
În cazul în care oficialii Petrolului nu vor întocmi un apel la decizia Tribunalului Prahova, dispariţia echipei va fi inevitabilă.
Retrogradarea după cinci sezoane petrecute în Liga 1 i-a fost fatală formaţiei de pe Ilie Oană, problemele financiare neputând fii rezolvate. Clubul ploieştean ar fi trebuit să se înscrie în noua ediţie a Ligii 2, într-un campionat format dintr-o serie ce va avea 22 de echipe.
În intervalul ultimilor cinci ani, Petrolul a cucerit un trofeu pe plan intern: Cupa României, în 2013, după o finală cu CFR Cluj. Mai mult, ploieştenii au participat de două ori consecutiv în play-off-ul Europa League.
Sentinţa dictată de Tribunalul Prahova:
”Admite cererea administratorului judiciar. Aprobă concluziile raportului administratorului judiciar. În temeiul art. 145 alin. 1 lit. C din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenţei;
dispune începerea procedurii generale a falimentului debitorului. În temeiul art. 145 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează lichidator provizoriu pe administratorul judiciar numit iniţial cu o retribuţie de 2000 lei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege.
În temeiul art. 145 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. In baza art 146 alin 2 lit a.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor privind creanţele născute în cursul procedurii la 10.08.2016 In baza art 146 alin 2 lit b, fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 10.09.2016
În baza art 146 alin 2 lit c, fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 7 zile de la publicarea in BPI a tabelului suplimentar In baza art 146 alin 2 lit d, fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii şi pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 10.10.2016
În temeiul art.151 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.
Fixează termen la 13.10.2016. Definitivă.
Cu apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06.2016”.

sursa: 
MEDIAFAX.ro 

www.mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *