7.25.2016

Comunicat de presa USP . UNIŢI PENTRU PETROLUL!

UNIŢI PENTRU PETROLUL!
 De săptămâni bune lucrăm la ceea ce se doreşte a fi "Noul Petrolul", tema cea mai arzătoare a verii pentru fiecare suporter petrolist. Munca a fost şi este dificilă pentru că a început de la zero (prin însăşi organizarea USP) şi a însemnat dezbaterea şi coagularea unor idei în principii, care apoi s-au consolidat în strategii şi în final s-au dezvoltat planuri concrete de acţiune. Dorim acum să vă împărtăşim, pe scurt, Planul nostru de Acţiune: 1. USP va face în cel mai scurt timp demersurile necesare în vederea afilierii la AJF Prahova şi înscrierii în Liga A Prahova, chiar din sezonul 2016-2017, sub certificatul de identitate sportivă al AŞ Petrosport (care îşi va schimba denumirea în AŞ Uniunea Suporterilor Petrolişti), a ceea ce ne dorim să devină echipa de fotbal Petrolul Ploieşti. 

2. Având în spate legitimitatea oferită de miile de suporteri ai găzarilor vom sprijini AŞ Petrosport (care îşi va schimba denumirea în AŞ Uniunea Suporterilor Petrolişti), după înscrierea în Liga A Prahova, în vederea obţinerii de la Primăria Municipiului Ploieşti a dreptului de folosinţă a mărcilor F.C. Petrolul. În acest sens cerem sprijinul şi implicarea atât a Primarului Municipiului Ploieşti, cât şi a Consiliului Local. 
3. În paralel cu demersul înscrierii sportive, am demarat discuţii cu mai mulţi potenţiali investitori, o parte dintre aceştia confirmându-ne deja o susţinere financiară în jurul a aproximativ 50.000 de euro. Suntem conştienţi că fără finanţare proiectul nostru nu poate capătă consistenţă, de aceea vă asigurăm că vom depune toate eforturile să atragem şi alţi oameni de afaceri care să asigure în cele din urmă fondurile necesare desfăşurării proiectului. Cu acest prilej lansăm în mod oficial chemarea tuturor celor care doresc să sprijine financiar Petrolul să ni se alăture pentru a completa fondurile necesare existenţei echipei. Cei care doresc să ajute financiar îl pot contacta în mod direct pe reprezentantul USP, Octav Preda, la numărul de mobil 0728319410 sau adresa de mail: preda_octav80@yahoo.com. 
4. Lucrăm la un proiect de management financiar şi sportiv, care va fi prezentat public imediat ceva fi definitivat. Ştim că transparenta este foarte importantă în orice proces de reconstrucţie, însă avem responsabilitatea de a prezenta numai materiale care sunt suficient de solide şi elaborate pentru a oferi o bază de discuţie atât cu suporterii Petrolului cât şi cu mediul de afaceri. 
5. Aşa cum am precizat de nenumărate ori, invităm alături de noi întreaga suflare petrolistă, atât suporteri anonimi, cât şi glorii petroliste, nume precum Mircea Dridea, Octavian Grigore, Vivi Răchită, Cristi Vlad şi lista poate continua cu multe alte nume, făuritori ai istoriei şi gloriei Petrolului. Noi, suporterii petrolişti, suntem mai uniţi ca niciodată. Am fost aşa încă de la constituirea Uniunii şi aşa vom rămâne pe mai departe, veghind cu mare atenţie şi responsabilitate la renaşterea clubului de fotbal pe care îl iubim cu toţii: Petrolul Ploieşti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *