INTERVIU IOANA MARIA LUPAŞCU.

INTERVIU IOANA MARIA LUPAŞCU, cea mai bună pianista din România.

Despre Ioana Maria Lupaşcu, putem spune foarte multe. Este una dintre cele mai bune pianiste şi artiste din ţară, modestă, sinceră, naturală şi zâmbitoare.

Pe lângă toate acestea a avut deosebită plăcere să acorde pentru www.infoploiesticity.ro un amplu interviu, un interviu sincer şi dinamic.

GABRIEL DIMA: Pentru cei care nu te cunosc. Cine este Ioana Maria Lupaşcu?

IOANA MARIA LUPAŞCU:

Un artist, o pianistă, un om care învață în fiecare zi să trăiască viața așa cum vine ea, care se lasă în voia lui Dumnezeu. Am trecut prin multe situații extreme în viața și am învățat să mă bucur de farmecul fiecărei zile.

G.D.: Cel mai penibil/moment de până acum...?

I.M.L.:

Greu de spus. Nu cred că am trăit așa ceva sau poate nu mi-am dat seama, ceea ce ar fi cu adevărat penibil .

G.D.: Când ai avut pentru prima dată emoţii?

I.M.L.:

Întotdeauna. Dar mereu diferite. Probabil primele emoții au venit odată cu primul campionat la înot la care am participat la 5 ani și muzicale la primul recital la 6 ani. Dar aceea era mai mult o frică. Acum emoția este diferită. Este o tensiune care explodează pe scenă. Nu poți face arta fără emoție. Poți, dar este inutilă și scopul nu este deloc atins. Scopul fiind să ajungi în inima ascultătorului să îi transmiți emoție. Ce să transmiți dacă tu nu ai?

G.D.: De ce ai ales pianul şi acest gen de muzică?

I.M.L.:

Nu l-am ales eu, ci tata. Când aveam șase ani făceam înot de performanţă, gimnastica ritmică, pian. Dorea să îmi găsească drumul. Și la înot am fost bine dar viața unui sportiv este mai scurtă în profesie fata de a unui muzician și tata a preferat să continui pianul. Alegerea mea către pian a venit mult mai târziu, atunci când am putut să renunț și am înțeles că de fapt nu este o obligație, ci o pasiune. Din acel punct, totul s-a schimbat în interiorul meu, înțelegând că asta doresc să fac. Și am depus toate eforturile pe care nu le depusesem până atunci.

G.D.: Cu ce artist roman (din orice domeniu muzical) ai face un featuring?

I.M.L.:

Nu știu. Deja fac featuring cu cei mai mari artiști în domeniul lor. Uite: Daniela Nane. Cine mai e că ea. Cânt cu Cezar Ouatu. Cine mai e ca el? Cu Ştefan Ignat, cu Luminiţa Petre, cu Fernando Mihalache şi mai subt şi mă bucura extrem. Am ajuns la un moment în care nu îmi doresc neapărat ceva, ci mi se propune. Eu doar accept sau nu. Dar...  exista un artist italian cu care aş face featuring. Cel mai frumos bărbat și cel mai talentat de pe acest pământ .

G.D.: Cum se împacă jurnalismul cu pianul? Ştim că eşti colaboratoare (teme muzicale) la revista Q Magazine.

I.M.L.:

Am fost, numai sunt (Q magazine). Dar mai scriu. Uneori revista “Casa Artelor “sau “Euphonia “sau alte diverse publicații îmi mai cer articole și îmi face plăcere să scriu. Se împacă foarte bine, pentru că eu îmi aleg subiectele și este tot o formă de exprimare creativă. Îmi place și îmi vine foarte ușor să scriu.

Eu sunt creativă și în casă. Îmi pictez pereții sau diverse dulapuri. Acum am învățat să fac mozaic cu gresia și mi-am făcut singură o parte din casa așa.

G.D.: Ce alte pasiuni mai are Ioana Maria Lupaşcu?

I.M.L.:

Aş avea , dar le înfrânez cam pe toate . Este o metodă de lucru cu sine. Îmi decorez casă singură , în schimb.

G.D.: Mai ai timp şi de tine? Cum arată o zi din viaţa ta?

I.M.L.:

Haha, nu. Extrem de rar. Timpul meu se împarte între tot ce ţine de profesie: studiu, pregătire, trimis diverse mailuri, prezentări, etc și educația fetei mele de care eu mă ocup. Eu o duc la școală, o iau, facem teme și diverse activități împreună. Rar am timp și pentru mine și mă simt de parcă este timp furat. O spun râzând, să știi, pentru că această balanţa este foarte frumoasă și viața mea atât de plină emoțional.

G.D.: Ştiu că eşti (probabil) cea mai apreciată şi bună pianiste din ţară. Care este cel mai important trofeu?

I.M.L.:

Nu am atât de multe pentru că am renunțat foarte repede la viața competițională. Eram studentă lui Lazăr Berman și îi tot prezentam concursuri la care doream să merg. De exemplu era unul foarte important la New York. M-am întrebat de ce vreau să particip. Pentru premiul reprezentat de concerte, firesc. Mi-a spus că un alt elev al său câștigase ediția anterioară și organizatorii nu onoraseră premiul. Câștigase, dar nu a cântat nicăieri. Pierdere de vreme. Apoi mi am dorit să merg la un alt mare concurs, cu numele unui compozitor pe care îl iubesc cel mai mult. Mi -a spus că el a refuzat să mai meargă în acea comisie deși era chemat anual. În ultimul an în care acceptase să prezideze comisia, un pianist coreean cântase precum.."al doilea Liszt". Comisia a decis să nu îl treacă în etapa următoare. Berman s -a înfuriat și a părăsit comisia atunci și pe vecie. Și m-am gândit că dacă toată energia pe care o depun în a merge la concursuri o voi depune în a construi o carieră... voi avea o carieră . Kissin nu a câștigat mari concursuri și marile concursuri au laureați anual, care... nu cânta. Acesta a fost raționamentul meu. Am trofee bineînțeles, dar trofee pentru mine sunt altele. Marele trofeu al studenției mele au fost cei cinci ani că studentă a lui Lazăr Berman.

G.D. În locul meu, ce întrebare incomoda ia-i adresa Ioanei Lupaşcu?

I.M.L.:

M-ai făcut să zâmbesc larg. “De ce te-aş ajuta? “

G.D. Pe o scară de pe 1 la 10, ce notă merita Ioana Lupaşcu?

I.M.L.:

Pe o scară de pe 1 la 10, ce notă merita Ioana Lupaşcu? Primul impuls este să zic zece plus 🙂 dar adevărul este că eu mă privesc mereu extrem de critic încercând mereu să corectez, să îmbunătățesc, să îmbogățesc, să ajustez. Munca cu sine nu se termină niciodată. Doar... la sfârșit.

G.D.: Ce fel de presă citeşti? Print sau on-line?

I.M.L.:

Mai mult online. Dar și print când am răgazul necesar.

G.D.: Ce sfaturi ai da unui tânăr care vrea să

Calce pe urmele tale? Să devină un mare pianist.

I.M.L.:

Cât de mare ajunge fiecare este răspunsul pe care ni-l dă viață. Sfatul meu este să lucreze cu smerenie și să se privească cu ochii lui Dumnezeu. Este mulțumit Dumnezeu de mine acum? Asta este o întrebare cheie în viața fiecăruia, care ne ajuta să ne ghidăm pe drumul drept.

Mai am un sfat. Să își găsească un adevărat maestru, unu pe care îl admiră fără echivoc.

G.D.: Ce părere are Ioana Lupaşcu despre proiectul Info Ploieşti City? (Proiectul de care ne ocupăm de 7 ani). Promovăm şi susţinem tinere talente locale.

I.M.L.:

Care alta... decât foarte bună, căci talentul are nevoie să fie cunoscut. Așa cum presa tabloidă a făcut gustul oamenilor să coboare și astfel să coboare și vibrația lor, așa voi ridicați. Cum să fie asta, dacă nu minunat.

G.D.: Ce deteşti cel mai mult la oameni?

I.M.L.:

Încerc să nu detest nimic. Ce detești te definește, știi? Este o oglindă, ceilalți sunt o oglindă. Îi iau pe ceilalți așa cum sunt, fiecare avem defecte și calități. Dar pe de altă parte, deși tolerez fără așteptări pe oricine, în viața mea se intra foarte greu.

G.D.: Unde te-ai vedea peste 30 de ani?

I.M.L.:

Asta știe doar Dumnezeu. De când trăiam în Italia și credeam că acolo voi rămâne dar Dumnezeu a făcut să mă întorc, numai îmi fac eu astfel de planuri. Dumnezeu știe și mă poartă, eu trebuie doar să îmi fac treaba pe care mi-o dă El, cât mai bine pot. Să mă fac vrednică de la ceea ce dorește Dumnezeu de la mine.

G.D. Un mesaj pentru cititorii Info Ploieşti City, iubitorii pianului şi cei ai muzicii.

I.M.L.:

Un salut afectuos și cald, cititorii tăi sunt și publicul meu mult iubit.

Foto: Gabriela Alba, Emilia Nicolae şi Ioana Maria Lupaşcu.

Mai multe despre Ioana Maria Lupaşcu aici: http://ioanalupascu.ro/Romană.php şi aici: https://www.facebook.com/ioanalupascu