3.27.2024

Ziua Mondială a Teatrului a fost sărbătorită astăzi la Teatrul „Toma Caragiu” într-un mod inedit, prin vizita unui grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Toma Caragiu din Ploieşti


 Ziua Mondială a Teatrului a fost sărbătorită astăzi la Teatrul „Toma Caragiu” într-un mod inedit, prin vizita unui grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Toma Caragiu din Ploieşti, însoțiți de dna. prof. Liliana Steluța Diea, directorul instituției, și de dna. prof. Mădălina Radu. Tinerii au avut ocazia să pătrundă în culisele teatrului, să descopere spațiile adiacente scenei, să asiste la procesul creativ din spatele unui nou spectacol și să afle detalii despre acesta chiar de la membrii echipei artistice.

Miriam Dumitrescu, coordonator al Serviciului Secretariat literar, le-a fost ghid în acestă incursiune în universul văzut și nevăzut al teatrului.
Pe parcursul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, actorul Bogdan Farcaș le-a împărtășit o parte dintre secretele acestei meserii și le-a destăinuit detalii cu privire la descoperirile despre sine, oameni și lume pe care le-a făcut cu ajutorul teatrului.
De asemenea, elevii au avut ocazia să asiste la repetițiile spectacolului „Birlic”, o comedie în regia lui Dan Tudor care va avea premiera în curând, și să îi privească la lucru pe artiștii implicați în acest proiect.
Întâlnirea de astăzi a continuat seria de activități pe care Teatrul „Toma Caragiu” își propune să le realizeze pe parcursul acestui an, în calitate de partener al programului „Ploiești, Capitala Tineretului din România 2024”, din dorința de a facilita crearea unei conexiuni între tineri și fascinanta lume a teatrului, de a contribui la cultivarea pasiunii lor pentru acestă artă și la formarea gustului estetic al generațiilor viitoare.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *