Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în colaborare cu Clubul Sportiv Dinamo, Direcția de Informare și Relații Publice a M.A.I., Compania Națională Aeroporturi București și cu sprijinul S.C. PORTRAIT STUDIO S.R.L., au lansat campania de prevenire a traficului de persoane “Alegeri sănătoase pentru un viitor sigur!”.
Campania are ca scop prevenirea traficului de persoane în principalele sale forme de exploatare, precum și eficentizarea procesului de cooperare interinstituțională cu actorii implicați în lupta antitrafic.
Campania va fi implementată la nivel național, în perioada 30 iulie 2024 - 30 iulie 2025.
Tinerii reprezintă principala țintă a traficanților de persoane, iar în anul precedent 49% dintre victimele traficului de persoane aveau sub 18 ani, iar 14% dintre victimele traficate în anul 2023 au fost recrutate în mediul online.
Colaborarea cu unii dintre cei mai de succes sportivi ai Clubului Dinamo reprezintă oportunitatea de a transmite tinerilor mesaje care să contribuie la formarea unei conduite sănătoase și încurajarea tinerilor pentru a-și urma visele cu pasiune, muncă și corectitudine.
Sportivi cu un palmares impresionant, cu rezultate importante atât pe plan național, cât și internațional, sunt cei care vor contribui în această campanie prin transmiterea de mesaje dedicate protejării tinerilor de pericolul traficului de persoane. Activitățile vor fi desfășurate atât în mediul online, cât și față în față cu tinerii, în școli și licee din țară.
Vor fi ambasadorii noștri în această campanie: Larisa Iordache, medaliată olimpică, mondială și europeană, câștigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană cu un palmares impresionant.
Marius Niculae, unul din cei mai iubiți jucători ai Clubului Dinamo, campion al României, câștigător al Cupei României și Super Cupei în sezonul 2000, 2001 și 2012.
Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai valoroși și importanți jucători de la Dinamo. A câștigat trei campionate și două Cupe ale României cu alb-roșii, devenind unul dintre cei mai iubiți jucători ai dinamoviștilor.
Iulian Robert Teodosiu este un scrimer român specializat pe sabie. El este vicecampion mondial și participant cu România la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este legitimat la Clubul Sportiv Dinamo încă din sezonul 2013 - 2014.
Scrimera Andreea Lupu este campioană naţională individuală la sabie în 2024. Ea a impresionat încă din tinerețe și a reprezentat România la cel mai înalt nivel în competițiile continentale.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) este structura de specialitate, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care realizează evaluări ale tendinţelor în materie de trafic de persoane şi măsoară rezultatele acţiunilor de luptă împotriva traficului, inclusiv prin colectarea de date statistice în strânsă cooperare cu organizaţiile relevante ale societăţii civile din acest domeniu, îndeplinind rolul de raportor naţional. De asemenea, A.N.I.T.P. dezvoltă campanii de prevenire a traficului de persoane şi colaborează cu instituţiile publice, private şi organizaţiile neguvernamentale, pentru implementarea de campanii şi programe comune.
Informaţii suplimentare:
Facebook:
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
Website:
anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania.
Telefon: 021-311 89
82/ int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Informaţii
suplimentare:
Facebook:
CR Ploiesti ANITP
Telefon/Fax: 0244 513023, E-mail:
anitp.ploiesti@mai.gov.ro
Foto ilustrativ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu