7.30.2024

Festival 4 Arts Snagov – Masterclasses 2024: Evenimente și premieri artistice

 

Comunicat de presă – Festivalul de Arte / Festival 4 Arts 2023 Snagov – Masterclasses 2024, ediția a VII-a

Festival 4 Arts Snagov – Masterclasses 2024: Evenimente și premieri artistice

Festivalul de Arte/Festival 4 Arts Snagov este unul dintre cele mai temerare proiecte, unicul de acest gen, care dorește să provoace o simbioză demult uitată, într-un peisaj favorabil întâlnirii artelor, sub semnul unei viziuni sincretice

Festivalul de Arte / Festival 4 Arts este un „laborator” artistic, în care copii, tineri sau adulți cresc artistic, în câteva zile, sub aripa unui maestru, căpătând ei înșiși aripi, încredere în sine și în harul dăruit fiecăruia de Dumnezeu. Festivalul de Arte/ Festival 4 Arts este un loc al redescoperirii de sine, al curajului renăscut față în față cu scena, al confruntării cu ochiul criticului de specialitate, al inspirației și al creației, dar mai ales, al bucuriei de a crește prin artă împreună, transformând localitatea Snagov într-o sărbătoare.

În anul 2024, Festivalul de Arte/Festival 4 Arts aduce profesori, invitați și cursanți din Taiwan, Austria, Germania, Franța și din întreaga țară – de la Oradea, la Constanța. Mai mult, aduce în Premieră la Snagov producția operetei „O Noapte la Veneția”, cu tot ceea ce implică ea: soliști, actori, orchestră, cor.

Cursurile de măiestrie oferite în perioada 29 iulie – 10 august sunt:

  • Masterclass și curs Arte Vizuale susținut de Prof. Dr. Mihaela-Laura Boeru (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București) în perioada 29.07-03.08;

  • Masterclass Scriere Creativă susținut de Scriitor și jurnalist Florin Dochia în perioada 5-10.08;

  • Masterclass Orgă susținut de Adrian Suciu, organist concertist, în perioada 29.07-3.08 la Mănăstirea Carmelitană din Snagov;

  • Masterclass Vioară, Violă și Muzică de Cameră susținut de Ștefan Aprodu, violonist, violist, compozitor și dirijor, în perioada 5-10.08;

  • Festival 4 Arts SNAGOV Opera Studio, Producția Operetei „O Noapte la Veneția”, sub conducerea muzicală a dirijorului Adrian Suciu, cu regia artistică a lui Daniel Andrei Găină-Cojuharov, în perioada 29.07-10.08.

Programul vernisajelor, recitalurilor și spectacolelor din cadrul Festivalului de Arte 2024 Snagov:

Săptămâna 29 iulie – 4 august

Luni, 29 iulie, ora 18:00 – Vernisajul expoziției de grup pictură, grafică, modelaj susținută de câștigătorii Concursului Internațional de Arte Vizuale, Ed. V

  • Foaierul Casei de Cultură „Antim Ivireanu” Snagov

  • Program de vizitare 30 iulie – 2 august, orele 09:00 – 16:00  

Concurenții Concursului Internațional de Arte Vizuale, Ediția a V-a, au fost în principal din România dar și din Emiratele Arabe Unite. Poți vedea lista laureaților și link-urile către lucrările lor la:  https://festivaluldearte.com/2024/07/06/winners-5th-international-visual-arts-competition/.

Vineri, 2 august, ora 17:00, la Mănăstirea Carmelitanilor Desculți – Concert de Muzică Sacră – Maeștri și Discipoli

  • Biserica Mănăstirii Ordinului Carmelitanilor Desculți Snagov:

În program lucrări de A. Stradella, A. Vivaldi, J.S. Bach, C. Franck, Ch. Gounod și alții

Te așteptăm să asculți un concert de o rară frumusețe, interpretat de maeștri și discipoli, în minunata biserică-unicat a Ordinului Carmelitanilor Desculți, vineri, 2 august, începând cu ora 17:00. Părinții călugări ne roagă să respectăm locul sacru în care ne primesc.
Protagoniștii sunt nume celebre, cărora li se alătură tineri și foarte tineri muzicieni aspiranți.
Maestrul organist Adrian Suciu va asigura acompaniamentul tuturor interpreților vocali.

Programul cuprinde lucrări ale marilor compozitori, cum sunt A. Stradella, A. Vivaldi, J.S. Bach, C. Franck, Ch. Gounod și alții. Alătură-te nouă în această seară de pace, sacralitate, lumină pentru suflet!

Vineri, 2 august, ora 19:00, în – Vernisajul cursanților la Masterclass Arte Plastice – Prof. Dr. Mihaela-Laura Boeru și Premiere Concurs Internațional de Arte Vizuale, Ed. V

  • Foaierul Casei de Cultură „Antim Ivireanu”, apoi Premierea în sala mare.

După o săptămână de acumulare de cunoștințe, tehnici noi învățate, muncă intensă pentru finalizare și finisare lucrări, cursanții doamnei Prof. Dr. Mihaela-Laura Boeru te vor uimi cu realizările lor. Vino la vernisaj să ne bucurăm împreună de frumos, de creativitatea artiștilor adulți, adolescenți și copii.

Tot cu această ocazie, pe scena Casei de Cultură „Antim Ivireanu” vom face și Premierea Concursului Internațional de Arte Vizuale, Ediția a V-a.

Duminică, 4 august, ora 19:00 – Gala Extraordinară de Operă și Operetă – invitat de onoare: tenorul Yu-Hsuan Chen (Taiwan), acompaniament: Adrian SuciuIoana Găină-Cojuharov

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu” – în aer liber, dacă permit condițiile meteo, sau în sala mare.

  • În program lucrări de W.A. Mozart, J. Strauß, J. Offenbach, G. Verdi, G. Puccini si alții

Nu trebuie să plătești bani ca să-l asculți pe Yu Hsuan Cheng, fenomenalul tenor din Taiwan! Invitatul de onoare, tenorul Yu Hsuan Cheng, este un tânăr muzician complex cu o experiență scenică impresionantă și cu un farmec cuceritor. A interpretat numeroase roluri și concerte pe scene importante din Europa și Asia.

Vei asculta arii din opere și operete celebre, duete, ansambluri și canzonette.
Vino la această fantastică gală să îți umpli sufletul de muzică frumoasă interpretată la o înaltă calitate! Ne dorim să desfășurăm Gala Extraordinară de Operă și Operetă, cu acordul Primăriei Snagov, în fața Casei de Cultură „Antim Ivireanu” în aer liber, dacă vremea este favorabilă.

Săptămâna 5-10 august

Joi, 8 august, ora 17:00 – Recital Vioară, Violă și Muzică de Cameră – interpretează Cursanții la Masterclass Ștefan Aprodula pian: Prof. Eliza Puchianu

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare.

  • În program lucrări de G.P. Telemann, W.A. Mozart, G. Tartini, J. Brahms și alții

După 4 zile de lucru intens, violoniștii, violiștii și maestrul lor, Ștefan Aprodu, te invită la un prim concert în care îi vei asculta ca soliști, acompaniați la pian de doamna Prof. Eliza Puchianu și în ansambluri camerale, într-o muzică cuceritoare.

Ei vor interpreta superba muzică compusă de compozitori celebri, cum sunt G.P. Telemann, W.A. Mozart, G. Tartini, J. Brahms, G. Enescu și alții.

Joi, 8 august, ora 18:30 – Repetiție Generală cu Publicul (RGP) – opereta „O Noapte la Veneția” – Producător și Dirijor Adrian Suciu, invitați tenorul Yu-Hsuan Chen (Taiwan), soprana Maria Catrina (Opera Brașov), bas-baritonul Orest Pîslariu-Ranghilof și tenorul Dumitru Filip (ambii de la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”), actorul Radu Mateucă

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare

Dacă nu poți ajunge vineri, la Premieră sau dacă ești curios cum se desfășoară o repetiție generală pentru un spectacol, protagoniștii te așteaptă. Vei fi foarte bucuros să asculți, să vezi, să fii parte din realizarea acestei minunate capodopere!

Vineri, 9 august, ora 15:00 – Recital de Poezie și Proză – Premiere Laureații Concursului Internațional de Creație Literară, Ed. V și Cursanții Masterclass Scriere Creativă – Florin Dochia

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare

Te invităm să asculți creații realizate de laureații Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a V-a, dar și pe cele ale cursanților maestrului Florin Dochia la Masterclass Scriere Creativă.
Maratonul creativ se va desfășura cu peste 35 de scriitori din întreaga Românie și din Franța – celebra scriitoare Noelle Arnoult și Annie André. Începând cu 16:30, creația literară se va întrepătrunde cu muzica instrumentiștilor. Aceștia vor susține Concertul Extraordinar de Final de Masterclass Vioară, Violă și Muzică de Cameră susținut de violonistul concertist Ștefan Aprodu, cu acompaniamentul doamnei Prof. Eliza Puchianu.

Te așteptăm la acest superb eveniment care te va umple de bucurie și admirație.
Mulțumim Maestrului Florin Dochia pentru premiile oferite, pentru truda jurizării și pentru cursul susținut. 

Vineri, 9 august, ora 16:30 – Concert Extraordinar al Cursanților Masterclass Vioară, Violă și Muzică de Cameră – Ștefan Aprodu, la pian: Prof. Eliza Puchianu

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare

Ultimul concert al instrumentiștilor acestei ediții a Festivalului de Arte / Festival 4 Arts – Masterclasses îți va oferi muzica marilor compozitori interpretată la cele mai înalte valori artistice și de virtuozitate. Vei fi uimit de talentul și munca tinerilor muzicieni.
Întrucât Premierea laureaților Concursului Internațional de Creație Literară aduce zeci de concurenți din întreaga țară și din Franța, nu va fi posibil să finalizăm decernarea premiilor și recitalul de poezie / proză până la începerea Concertului Extraordinar al instrumentiștilor. Așadar, vom audia un superb dialog între muzicieni și scriitori, între tineri artiști și cei care sunt bunici, într-o simbioză pe care numai arta o poate crea și numai la Festivalul de Arte / Festival 4 Arts.
Vino cu mic, cu mare, să-ți umpli sufletul de frumusețe!

Vineri, 9 august, ora 19:00 – Premiera operetei „O Noapte la Veneția” – Producător și Dirijor Adrian Suciu (Austria), invitați tenorul Yu-Hsuan Chen (Taiwan), soprana Maria Catrina (Opera Brașov), bas-baritonul Orest Pîslariu-Ranghilof și tenorul Dumitru Filip (ambii de la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”), actorul Radu Mateucă

  • Casa de Cultură „Antim Ivireanu”, sala mare

Opereta va avea acompaniament orchestral asigurat de orchestra Festival 4 Arts (Germania, Austria, România), acompaniamentul soliștilor va fi realizat de către pianista Lect. Univ. Dr. Ioana Găină-Cojuharov, care va fi și parte a orchestrei. Corul Festival 4 Arts este format din muzicieni din Germania și Austria.

Regia artistică este asigurată de Dr. Daniel Găină-Cojuharov, un tânăr regizor cu un portofoliu de spectacole regizate cu mare succes la public. Conducerea muzicală și producția aparțin Maestrului Adrian Suciu (Austria), iar îndrumarea vocală este realizată de Conf. Univ. Dr. Claudia Codreanu.
Publicul se va bucura de această Premieră absolută pentru Snagov, cu atât mai mult cu cât Ducele Guido va fi interpretat de
 tenorul fenomenal din Taiwan, YU-HSUAN CHEN, un tânăr care a cucerit inimile publicului pe scenele din Austria, Germania și din Asia.

Subiectul este centrat pe dragostea încrucișată în timpul Carnavalului de la Veneția. Annina, o tânără pescăriță, este îndrăgostită de Caramello, frizerul personal al Ducelui de Urbino, dar bănuiește că acesta o înșală. Pe de altă parte, bătrânul senator Delaqua, care speră într-o poziție mai bună de la Duce, își ascunde tânăra soție, pe Barbara, de frica Ducelui de Urbino, un adevărat Don Juan. Totuși, Delaqua îi trimite ducelui pe Ciboletta, servitoarea lui, pe care i-o prezintă ca soție. Au loc multe alte întâlniri și, bineînțeles, apare confuzia … până la finalul fericit în care cuplurile potrivite se regăsesc.

Dialogurile vorbite vor fi în limba română. Părțile cântate vor fi în limba germană, limba în care a fost scrisă opereta.

Intrarea la toate evenimentele este liberă. Orele evenimentelor ar putea fi modificate, funcție de condițiile meteo. Este posibil să organizăm și alte evenimente, pe care le vom anunța cu cel puțin două zile înainte de desfășurarea lor.

Mai multe informații la https://festivaluldearte.com/, pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/festivaluldearte , la email: festivaluldearte@gmail.com sau la tel: 0722.322.247.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *