7.16.2024

PRAHOVA.Valori de 0,55; 0,69 și 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, înregistrate în urma controalelor rutiere

 

În dimineața zilei de luni, 15 iulie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că pe Drumul Național 1, în orasul Comarnic s-a produs un eveniment rutier, cu pagube materiale. 
Din primele verificări, a reieșit faptul că impactul a avut loc între o autoutitară, condusă de un bărbat de 39 de ani și un motociclu condus de un bărbat de 29 de ani, care circulau în același sens, către Ploiești. 
În urma impactului, conducătorul moticiclului a căzut pe partea carosabilă, însă a refuzat transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. 
La testarea cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 39 de ani, acesta a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterio fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență au oprit, pentru control, pe DN1, în localitatea Cornu, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Timișoara. 
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Noaptea trecută, în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, pentru control, pe Drumul Județean 102, în comuna Vărbilău, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Drajna.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, tânărul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Sursă:IPJ Prahova
Foto ilustrativ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *