7.20.2024

PREMIUL CAILOR DE 3 ANI „REGELE FERDINAND” ARE LOC DUMINICĂ, PE HIPODROMUL DIN PLOIEŞTI

 

Duminică, 21 iulie, începând cu ora 8.30, Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei noi reuniuni hipice oficiale, în cadrul căreia se vor desfăşura nu mai puţin de zece curse: 6 de trap şi 4 de galop. Organizat de CSM Ploieşti prin Complex Hipodrom, cu sprijinul Jockey Club Român şi Supermarket La Cocoş, evenimentul din acest weekend are ca principal moment Premiul Cailor de 3 ani „Regele Ferdinand”, în urma căruia vom afla cel mai bun trăpaş al acestei generaţii de pe Hipodromul Ploieşti!

Din păcate, programat, conform tradiţiei, imediat după Marele Premiu Regal al României la Trap, „Premiul de Consolare”, în care urmau să se întreacă învinşii din urmă cu două săptămâni, nu se va putea ţine din lipsă de… cvorum.

Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori va fi amenajat un „fun corner” unde aceştia se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Premiul Cailor de 3 ani „Regele Ferdinand” are loc duminică, pe Hipodromul Ploieşti! | CSM Ploiesti


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *