Tânăr reținut pentru agresiune sexuală
La data de 4 septembrie a.c , polițiștii din cadrul Biroului de combatere a infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului au reținut un tânăr de 20 de ani, din municipiul Ploiești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.
În vederea administrării probatoriului, ieri, 4 septembrie a.c., polițiștii au pus in executare 3 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Ploiești la sediul unității de poliție fiind condus atât bănuitul, cât și alte trei persoane, în vederea audierii.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la sfârșitul lunii iunie, tânărul ar fi agresat-o sexual o minoră de 7 ani, atingând-o în zona intimă.
În baza probatoriului administrat, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.
Bărbat reținut pentru furt și distrugere
La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112 de către o persoană despre faptul că o persoană ar fi sustras mai multe produse dintr-un supermarket.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au identificat persoana banuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 42 de ani care ar fi sustras mai multe bunuri, totodată, distrugând geamul ușii de acces.
Prejudiciul cauzat de aproximativ 1.200 de lei, a fost recuperat în totalitate.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și distrugere.
Infracțiuni la regimul rutier. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore
În dimineața zilei de 3 septembrie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.1 de Poliție Ploiești, în timp ce acționau pe strada Gheorghe Doja din municipiu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din județul Vâlcea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat.
De asemenea, tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pentru control, la data de 3 septembrie a.c, în jurul orei 12.00, pe Drumul Național 1, în localitatea Bărcănești, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din comuna Bărcănești.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
La data 3 septembrie a.c., în jurul orei 16.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.1 în timp ce acționau pe strada Ștrandului din municipiu au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Tomșani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
La data de 4 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au reținut un bărbat de 29 de ani, din municipiul București, bănuit de comiterea a două infracțiuni la regimul rutier.
În fapt, la data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii rutieri, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost sesizați despre faptul că pe Bulevardul București ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 29 de ani, în timp ce se deplasa pe Bulevardul București, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu două autoturisme care se aflau parcate regulamentar, pe partea dreaptă a sensului său de mers.
La testarea cu aparatul etilotest a șoferului, acesta a indicat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Întrucât conducătorul auto manifesta o stare nefirească de agitație, a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Mostrele biologice recoltate au fost înaintate la IML, fiind confirmată prezența substanțelor psihoactive în organism.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și ulterior aceea a controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
Polițiștii Serviciului Rutier în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pentru control, la data de 4 septembrie a.c, în jurul orei 12.30, pe Drumul Național 1, în localitatea Românești, un autoturism care era condus de un bărbat de 39 de ani.
În urma verificării efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că tânărul în cauză figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto ilustrativ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu