11.15.2024

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a fost gazda unui eveniment important în contextul globalizării și interconectivității academice



Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a fost gazda unui eveniment important în contextul globalizării și interconectivității academice, în cadrul căruia 5 universități de prestigiu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea din Petroșani, Universitatea Constantin Brâncuși din Târgul Jiu și Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, prin reprezentanții acestora, au pus bazele unei colaborări constructive prin care să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților din care fac parte.

Au fost puse bazele unui protocol de colaborare între cele 5 universități, care urmează a fi parafat, prin care se angajează să construiască o legătura solidă și durabilă între universități, bazată pe principii de excelență academică și inovație. Fiecare universitate va aduce o bogată experiență și expertiză, împreună devenind mai puternice în demersurile de cercetare și educație, cu scopul de a inspira și pregăti generații viitoare de profesioniști, lideri și cercetători.

Comunicat de presă UPG Ploiești-Conf.univ.dr. Mirela Dulgheru

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *