12.19.2024

În cadrul „Campaniei de prevenire a criminalității și de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate’’, astăzi, 19 decembrie 2024, Penitenciarul Ploiești, prin Serviciul Educație și Asistență Psihosocială a organizat o prelegere, în cadrul Proiectului – Dincolo de aparențe


 

Comunicat de presă Penitenciarului Ploiești.

Dincolo De Aparențe ”

În cadrul „Campaniei de prevenire a criminalității și de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate’’, astăzi, 19 decembrie 2024, Penitenciarul Ploiești, prin Serviciul Educație și Asistență Psihosocială a organizat o prelegere, în cadrul Proiectului – Dincolo de aparențe .

Evenimentul găzduit de Penitenciarul Ploiești a fost un real succes, aducând împreună elevi din cadrul Liceului Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei”, selecționați de către unitatea de învățământ, reprezentanți ai ISJ Prahova și persoane private de libertate din custodia Penitenciarului Ploiești.

Activitatea a avut ca scop prevenirea criminalității și facilitarea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, prin sensibilizarea comunității cu privire la problematica persoanelor private de libertate, precum și exercitarea spiritului civic responsabil în rândul deținuților care să contribuie la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Valorificarea experienţei persoanelor condamnate poate condiţiona asumarea şi învăţarea unor atitudini şi comportamente dezirabile social și evitarea comportamentelor delincvente. De asemenea, interacțiunea directă cu lucrătorii sau cu persoanele private de libertate contribuie la cunoaștere mai bună a mediului penitenciar de către societatea civilă și înțelegerea fenomenului infracționalității, în sensul prevenirii comportamentelor de acest gen.

Înţelegând importanţa activităţilor de prevenire a infracţionalităţii, proiectul vizează valorificarea experienţei de viaţă a deţinuţilor pentru conştientizarea efectelor negative pe care încarcerarea le are asupra individului uman, necesitatea respectării regulilor şi a legilor comunităţii în care trăiesc și importanţa integrării în societate.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *