Polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au pus în executare, la data de 9 ianuarie a.c, trei mandate de percheziție domiciliară la domiciliile unor persoane, din comuna Vadu Săpat, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi pătruns, la data de 22 octombrie a.c, în incinta unei foste societăți comerciale din comuna Vadu Săpat de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
În baza probatoriului administrat față de un bărbat de 40 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Polițiștii au beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești.
În cauză a fost întocmit un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
IJP PRAHOVA
Foto ilustrativ/albapress.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu