Baschetbalistele de la CS Judeţean Prahova au bifat o nouă dublă victorioasă În Liga I şi au făcut paşi importanţi pentru accederea în turneul final.
Fetele antrenate de Loredana Ion şi Corina Savu au trecut, cu două victorii, de dubla confruntare cu Politehnica Timişoara. În prima partidă, prahovencele s-au impus, sâmbătă, cu 87-82, pentru ca duminică să câştige cu 82-68.
„Sunt mulţumită de implicarea fetelor, de modul în care au înţeles să acţioneze ca o echipă. Totul contează, iar fiecare dintre ele este importantă pentru grup. Sunt victorii pentru care fetele au muncit, au avut realizări, dar este important să rămânem concentrate pentru ceea ce urmează”, a declarat Loredana Ion
CS Judeţean Prahova: Ioana Savu, Daria Tănase, Daria Iordăchescu, Karina Munteanu, Agnes Zane, Andrada Dulhaz, Anisia Puşcaşu, Andreea Dumitru, Maria Cătălina Pîrvan, Cristina Grigore, Maria Natalia Belhamra, Ana Maria Dănilă.
Antrenor: Loredana Ion
Echipa de junioare 2 de la CS Judeţean Prahova a bifat a treia victorie consecutivă, la scor, după ce s-a impus categoric şi cu LPS Buzău, în meciul jucat la Plopeni.
Intrate la pauză cu un avantaj de 8 goluri (25-17), fetele antrenate de Cristi Roşu au evoluat şi mai îngrijit în partea secundă şi s-au impus clar, 48-29.
Chiar dacă a avut mai multe absenţe în lot, echipa nu a resimţit acest lucru, diferenţa de valoare dintre combatante fiind una evidentă, în favoarea handbalistelor prahovene.
CS Judeţean Prahova: Daria Gheorghe (8), Maria Ioniţă (p), Patricia Sima (1), Maria Dinu, Daria Comendant (9), Mălina Roiniţă, Andreea Minea (3), Daria Bănică (12), Alexia Condeescu (2), Maria Ioniţă (8), Clementina Crăciunescu(p), Delia Roşu (1), Cătălina Neacşu (4), Karla Gagiu (p), Bianca Biota (p), Bianca Vesel (p).
Antrenor: Cristi Roşu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu