1.09.2015

Dorian Botoacă, primarul orașului Comarnic, și-a pierdut mandatul


Dorian Botoacă, primarul orașului Comarnic, și-a pierdut mandatul după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, definitiv, că acesta este incompatibil, în urma verificărilor realizate de Agenția Națională de Integritate.
Prefectura Prahova a demarat procedurile pentru constatarea incompatibilității și vacantarea postului, urmând să stabilească, ulterior, și o dată pentru alegeri anticipate în localitate.
Vasile-Dorian Botoacă a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate în iunie 2013.
In comunicatul transmis de ANI la acea dată, primarul oraşului Comarnic, Vasile-Dorian Botoacă, „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 15 iulie 2010, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de Primar al Oraşului Comarnic, jud. Prahova, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată „BOTOACĂ I. VASILE DORIAN”.
Starea de incompatibilitate a fost identificată şi pentru intervalul 10 mai – 12 iulie 2011, perioadă în care acesta a exercitat şi funcţia de administrator al S.C. DORIAN SMART SOLUTIONS S.R.L. Astfel, BOTOACĂ VASILE-DORIAN nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu [...] funcţia de [...] administrator [...] la societăţile comerciale [...] calitatea de comerciant persoană fizică”.
sursa:phon.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *