Expo Vacanţa, târgul prahovean de turism, revine
cu cea de-a VIII-a ediţie la Ploieşti Shopping City în perioada 20 - 22 martie.
Organizatorii promit oferte de nerefuzat şi discounturi de până la 50% pentru vacanţe atât în ţară, cât şi în
străinătate. Printre cele mai căutate destinaţii de călătorie se numără Grecia,
Turcia și Bulgaria, iar preţurile pentru o vacanţă încep de la 100 de euro.
Agenţiile de turism prezente în cadrul târgului
pun la dispoziţie mii de oferte turistice pentru cei ce vor trece pragul celui
mai important centru comercial din Prahova. Cei care își doresc să petreacă
Paștele într-un loc deosebit alături de cei dragi sau să își planifice vacanța
de vară se pot bucura de preţuri speciale şi de consultanţă turistică oferită
de expozanţi.
Mai mult, vizitatorii vor putea participa şi la o
tombolă cu premii, la care pot câștiga sejururi
pentru două persoane sau vouchere de reducere la achiziționarea
pachetelor de vacanță şi pot admira expoziţia de fotografie din cadrul târgului.
Acesta poate fi vizitat între orele 10:00 şi 22:00.
Târgul „Expo Vacanţa” este organizat de Asociaţia
pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahovean şi găzduit de Ploieşti
Shopping City între 20 - 22 martie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu