6.11.2021

Show Squadra Azzurra la debutul EURO 2020. Turcia-Italia 0-3


 


Italia a deschis scorul în minutul 53 al meciului de deschidere de la EURO 2020, contra Turciei, grație golului marcat în proprie poartă de Merih Demiral. A fost pentru prima dată în istoria Campionatului European când prima reușită a turneului este un autogol.

"Squadra Azzurra" a controlat autoritar prima parte a confruntării cu Turcia, însă fără efect pe tabela de marcaj. Băieții lui Roberto Mancini au ieșit la fel de deciși de la cabine și după doar 8 minute au marcat. Berardi a centrat puternic în fața porții, iar nefericitul Demiral a trimis mingea în plasă. A fost primul autogol care a deschis vreodată balul la un EURO.

 Pentru prima dată în istoria participărilor la Campionatul European, "Squadra Azzurra" a marcat 3 goluri într-un meci.

Premierele nu s-au oprit însă aici! Ciro Immobile, aflat la al treilea gol consecutiv pentru naționala Italiei, a majorat diferența în minutul 67, iar Lorenzo Insigne a pus capăt oricăror speranțe ale turcilor, în minutul 79. Astfel, reprezentativa din Peninsulă a stabilit un nouă performanță.

În cele 38 de meciuri pe care Italia le-a disputat până la cel cu Turcia, la Campionatul European, nu a reușit niciodată să înscrie mai mult de două goluri într-un meci. Nici măcar în 1968, când a cucerit titlul. Italia a avut o evoluție consistentă în primul meci, a învins Turcia, scor 3-0, și se anunță o candidată puternică în lupta pentru trofeul suprem.

Foto: Getty Images

Sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/euro-2020/euro-2020-turcia-italia-0-3-meciul-premierelor-absolute-in-istoria-campionatului-european-1138497

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *