7.16.2021

Politistii din Plopeni au efectuat perchezitii la persoane banuite de furt dintr-o societate (video)

Vineri  dimineață, polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni au efectuat 4 percheziții în comuna Dumbrăvești, la domiciliile unor persoane, bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. 4 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

Din cercetări a reieșit faptul că, în luna iulie a.c., 4 bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani, ar fi sustras 439 de metri de cablu, din incinta unei societăți comerciale, cu sediul în comuna Dumbrăvești. Prejudiciul este de aproximativ 25.000 de lei.

La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.

La acest moment cercetările sunt continuate, efectuându-se verificări pentru probarea activității infracționale a tuturor participanților, fără a fi apreciată luarea vreunei măsuri preventive la acest moment.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




Video amatori

Sursa:IJP Prahova


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *