11.08.2023

Gala Comunităţii Prahovene 2023. A început campania de vot

 

ala Comunităţii Prahovene, ediţia 2023, organizată de Fundaţia Comunitară Prahova şi Observatorul Prahovean, a intrat într-o nouă etapă. 

Este vorba de prezentarea nominalizaţilor şi posibilitatea publicului de a îşi exprima susţinerea prin vot!

Cei aproape 80 de nominalizaţi au fost împărţiţi în opt categorii, în funcţie de activitatea lor: ajutor oferit semenilor, cultură, educaţie, implicare civică, mediu, mobilizarea comunităţii, sănătate, sport şi suport social.

Aceştia pot fi votaţi pe galaprahovei.ro.

Atenţie, se poate vota la fiecare categorie, însă doar pentru un singur nominalizat din cadrul unei categorii!




Toţi cei nominalizaţi vor participa vineri, 24 noiembrie 2023,  la Gala Comunităţii Prahovene, un eveniment de excepţie organizat într-un cadru de vis, RAMATUELLE – events beyond imagination, pentru a cunoaşte modelele comunităţii noastre, pentru a celebra faptele bune.

La Gala Comunităţii Prahovene vor fi prezenţi şi invitaţi speciali, oameni de o valoare incontestabilă, care  prin activitatea lor au adus plus valoare întregii comunităţi.

 

Câştigătorii Galei Comunităţii Prahovene vor fi anunţati doar în cadrul evenimentului de acordare a premiilor şi comunicaţi ulterior pe pagina web şi pe canalele social media.

Sursă:https://www.observatorulph.ro/exclusiv/2703925-start-vot-la-gala-comunitatii-prahovene-2023-voteaza-si-tu-oamenii-valorosi-care-fac-fapte-bune

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *