11.05.2023

Petrolul a plecat neînvinsă de la Sf. Gheorghe.Sepsi OSK Sf. Gheorghe – PETROLUL PLOIEȘTI 0-0


 Petrolul a plecat neînvinsă de la Sf. Gheorghe și așteaptă desfășurarea meciurilor etapei a 15-a pentru a afla dacă va începe returul sezonului regulat de pe poziție de play-off.

A fost 0-0 pe „Sepsi Arena”, după un meci în care tabela de marcaj a părut să reflecte fidel, la final, modul în care s-au derulat ostilitățile pe teren, timp de 90 de minute. Și asta pentru că niciuna dintre cele două echipe n-a părut dispusă să riște pentru un sprint decisiv, rezultând, astfel, un meci mai degrabă tacticizat, totodată relativ sărac în faze de poartă.

Sepsi a avut șansele primei părți, la șuturile din afara careului expediate de către Ștefănescu (9) și Oroian (10), la care Zima a avut răspunsul potrivit, iar Petrolul a replicat cu o defensivă exactă, și cu un joc prin care a căutat să neutralizeze intențiile ofensive ale gazdelor. Spre final, „lupii” puteau să dea lovitura, la șutul centrare al lui Omrani, respins de sub transversală de către Niczuly, și cam așa s-a scris poveste ultimului meci al turului sezonului regulat, încheiat cu un rezultat una peste alta pozitiv, înscris în nota a ceea ce a reușit trupa lui Florin Pîrvu în această primă parte a primei jumătăți de campionat.

Cu 21 de puncte adunate în 15 etape, Petrolul stă, deocamdată, pe locul cinci în clasament, dar așteaptă desfășurarea ultimelor jocuri ale rundei pentru a ști cu exactitate poziția de pe care va aborda returul sezonului regulat. Iar parte a doua a acestei faze a Superligii va începe săptămâna viitoare, atunci când echipa noastră va merge la Cluj, pentru meciul cu Universitatea, ce se va desfășura sâmbătă, de la ora 14.00.

Foto: Bogdan Balas.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Petrolul 0-0

Sepsi OSK: Niczuly – Oroian, Bălașa, Ninaj (60 C. Matei), Ștefan – Alimi, Kecskes – I. Gheorghe (75 R. Varga), Aganovic (88 Rondon), Ștefănescu – Safranko (60 Debeljuh). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

FC Petrolul: Zima – D. Radu (83 Rădulescu), Papp, Meijers (cpt), Huja, Dumitriu – Jair, Jefferson (65 Seto), Diomande (71 Omrani), Grozav (83 Pedro Almeida)- Musi (65 Abuashvili). Antrenor: Florin Pîrvu.

Cartonașe galbene: Oroian (7), Ninaj (52) Fl. Ștefna (88)/Jefferson (12), Dumitriu (60), Omrani (87), Papp (90).

Au arbitrat: Horațiu Feșnic – Valentin Avram și Alexandru Cerei.

Rezervă: Cătălin Buși.

Arbitru VAR: Nicușor Fluieran.

Arbitru AVAR: Vladimir Urzica.

Observatori: Augustus Constantin și Viorel Anghelinei.

Sursă: https://fcpetrolul.ro/sepsi-osk-fc-petrolul-0-0-inca-un-hop-trecut-cu-bine/




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *