1.12.2024

DNA.Sinteza cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2023


 



COMUNICAT DNA
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2023, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
      1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ȘANDRU LUCIAN-SORIN, la data faptelor inspector vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
      - abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
      - fals intelectual,
      - fals informatic.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
       La data de 09 iulie 2021, inculpatul Șandru Lucian-Sorin, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prevăzute de legislația primară, în contextul efectuării unui control asupra a două transporturi de gaz refrigerant, care se deplasau din Germania spre Ucraina.
    Concret, inculpatul ar fi consemnat în mod nereal în evidențele Biroului Vamal de Frontieră Siret faptul că mărfurile respective ar fi părăsit teritoriul României în condițiile în care, anterior, un alt coleg al inculpatului Șandru Lucian-Sorin controlase fizic cele două tiruri și stabilise că erau goale.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi permis sustragerea de sub supravegherea vamală a mărfurilor respective care au rămas pe teritoriul Uniunii Europene, fără plata drepturilor vamale (taxe vamale și TVA) și fără ca titularului regimului de antrepozitare să fie obligat la plata acestora, fiind cauzat astfel un prejudiciu total de 129.598 lei, sumă cu care Direcția Regională Vamală Iași s-a constituit parte civilă în cauză.
       În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
TRIFAN GHEORGHE, la data faptei administrator al SC Agromec Iclod SA (societate cu capital majoritar de stat), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă cu ocazia unei operaţiuni comerciale, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară, în formă continuată,
- două infracţiuni de participaţie improprie, sub forma instigării, la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
VIȘAN CRINA IOANA, la data faptei evaluator autorizat ANEVAR, cu privire la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie – iulie 2017, în contextul în care Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului era acționar majoritar al  SC Agromec Iclod SA, inculpatul Trifan Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, ar fi înstrăinat din patrimoniul societăţii pe care o administra patru bunuri imobile (terenuri cu construcțiile aferente), la preţuri subevaluate, către o persoană fizică și către o firmă controlată de membrii familiei sale.
Trei dintre bunurile respective ar fi fost vândute în baza unui raport de evaluare întocmit de inculpata Vişan Crina Ioana cu încălcarea mai multor cerinţe obligatorii prrevăzute în standardele de evaluare, cu consecinţa stabilirii unei valori de piaţă mai mică decât cea reală.
Prin demersurile menționate mai sus a fost creat un prejudiciu SC Agromec Iclod SA în valoare totală de 226.247 lei.
SC Agromec Iclod SA s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra a două terenuri ce aparțin inculpatului Trifan Gheorghe.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
     3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
      În data de 03 august 2023, cei doi inculpați ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 30.000 euro sau un imobil de cel puțin aceeași valoare, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unui procuror și că-l va determina pe acesta să stabilească, într-o cauză pe care o instrumenta, o încadrare juridică favorabilă față de soțul martorului și să dispună cercetarea în libertate a acestuia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.
     4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului:
SABĂU CĂTĂLIN, la data faptei inspector în cadrul ANAF - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 02.03 – 02.05.2022, în contextul efectuării unui control la o persoană fizică autorizată (PFA), bănuită de desfășurarea unor activități de comerț online, neînregistrate fiscal, inculpatul Sabău Cătălin, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în sensul că ar fi întocmit un raport de control favorabil agentului economic în care ar fi  diminuat artificial obligațiile fiscale și ar fi exclus de la calcul livrările făcute de acesta în decursul a doi ani.
Acționând în această manieră, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma totală de 152.561 lei (reprezentând diferența dintre cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în mod nelegal de către inculpat prin actul de control - sumă asumată și achitată în timpul controlului de către contribuabil - și cuantumul obligațiilor fiscale ce trebuiau stabilite și plătite conform legii de agentul economic).
Pentru “ajutorul” menționat mai sus, funcționarul public ar fi pretins și primit de la tatăl persoanei respective suma de 15.000 euro (comunicat nr. 686/VIII/3 din 15 iulie 2022 - https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=11363 ).
Agenţia Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată mai sus, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii de la data devenirii scadente a obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii..
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului:
GIURA FLORIN-MUGUREL, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul IPJ Dolj - Serviciul Poliție Rutieră, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2022 – februarie 2023, inculpatul Giura Florin-Mugurel, în calitatea menționată mai sus, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite, ar fi efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, constând în administrarea unei societăți comerciale ce avea ca obiect efectuarea transportului rutier de mărfuri, activitate incompatibilă cu funcția deținută, respectiv cu statutul polițistului. 
Concret, în contextul menționat mai sus, inculpatul ar fi încheiat un număr de 149 tranzacții comerciale cu mai multe persoane juridice și fizice, obținând un folos necuvenit în cuantum total de 334.009 lei.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 340.000 lei, depusă de către inculpatul Giura Florin Mugurel la o unitate bancară.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, 
în stare de arest preventiv, a inculpatei F.C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată,
Și sub control judiciar, a inculpatului F.E.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
          În perioada aprilie-octombrie 2023, inculpata F.C.L., beneficiind de ajutorul soțului ei, inculpatul F.E.M., ar fi pretins și primit de la două persoane (martori în cauză) suma totală de 11.000 de euro pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor funcționari din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca și din cadrul Ministerului Apărării Naționale, pentru ca aceștia să dispună angajarea unuia dintre martori ca asistent medical la policlinica unității sanitare mai sus-menționate.
         Într-un context asemănător, în cursul lunii august 2023, inculpata F.C.L. ar fi pretins de la două persoane suma de 1.000 lei pentru a “rezolva” favorabil dosarele unor persoane care solicitau pensie de urmaș de veteran de război. Ulterior, inculpata a cerut ca din suma pretinsă inițial să i se remită 600 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, oameni de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare de influență și spălare a banilor.
În rechizitoriile întocmite, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La sfârșitul lunii aprilie 2021, cei doi inculpați, împreună cu o altă persoană, ar fi promis unui om de afaceri un procent de 2%, reprezentând circa 1.100.000 lei din valoarea de 55.000.000 lei pe care aceștia o mai aveau de încasat din executarea unui contract încheiat cu Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, privind livrarea a două drage fluviale. În schimbul banilor respectivi, omul de afaceri ar fi urmat să-și exercite influența pe care ar fi pretins că o are asupra unui director din cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru ca acesta să asigure, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare derulării în bune condiții a contractului respectiv.
În contextul menționat mai sus, în datele de 18.05.2021 și 28.05.2021, unul dintre inculpați i-ar fi remis omului de afaceri suma totală de 1.074.243 lei, disimulată ca plată a unor raporturi comerciale licite, dar în realitate inexistente.
Într-una dintre cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Cele două dosare au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpatelor:
 BOBEȘ LAURA, la data faptei șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
CĂLIN VIORELA MIRABELA,  la data faptei funcționar public delegat în funcția de secretar al primăriei municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie – decembrie 2021, Primăria Municipiului Constanța a demarat procedurile necesare ocupării funcției de secretar general al Municipiului Constanța, funcție ocupată în acea perioadă, prin delegare, de către inculpata Călin Viorela Mirabela.
În acest context, inculpata Bobeș Laura, în calitate de secretar al comisiei de examinare, ar fi permis candidatei Călin Viorela Mirabela să formuleze și să redacteze marea majoritate a subiectelor la proba scrisă, despre care ar fi trebuit să ia cunoștință doar cu ocazia susținerii probei de concurs.
Concursul respectiv a fost întrerupt de intervenția procurorilor anticorupție.
În prezența avocaților, cele două inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- 1 an închisoare cu amânarea aplicării executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Dosarele de urmărire penală privind pe inculpatele Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului
 BUDA IONEL MARIAN, la data faptei ofițer de poliție, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioadele mai 2014 – octombrie 2014 şi octombrie 2016 – iulie 2023, inculpatul Buda Ionel Marian, în calitate de în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Poliţie Transporturi, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite, ar fi efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, constând în administrarea unei societăți comerciale, activitate incompatibilă cu funcția deținută, respectiv cu statutul polițistului.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 1 an și 2 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Buda Ionel Marian împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Cluj.
10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpați, persoane fizice și administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011 - 2014, în contextul implementării a trei proiecte finanțate din fonduri europene, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți, ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, mai multe documente false și inexacte (procese-verbale, situații de lucrări, declarații, etc.), demersuri care au avut ca urmare obținerea pe nedrept a sumei de 2.479.995 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.
Întreaga activitate ocazionată de încheierea și derularea celor trei contracte de finanțare ar fi fost controlată de același inculpat cu scopul de a obține o finanțare nerambursabilă, în cuantum mai mare decât plafonul de sprijin și de a evita restricțiile impuse cu privire la numărul maxim de proiecte ce pot fi implementate de către un singur beneficiar, în același timp și în cadrul aceleiași măsuri de sprijin.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra a 15 bunuri imobile și asupra unui cont bancar ce aparțin celor cinci inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
11.  Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a  unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2020-2022, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente (adeverințe, declarații, etc.) prin care a atestat în fals îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru obținerea fondurilor nerambursabile în cadrul schemelor de plată în sectorul zootehnic.
În același context și în același scop, inculpatul ar fi determinat și alte două rude ale sale, să depună la A.P.I.A. documente false în susținerea cererilor unice de plată tot în sectorul zootehnic. 
Consecința acestor demersuri a fost obținerea pe nedrept de către inculpat a unor fonduri de 110.768 lei din bugetul Uniunii Europene, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 
12. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a  inculpaților:
M.V.C., administrator al SC CIPRI HOD MV SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
SC CIPRI HOD MV SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
M.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
 - folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată,
- omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată,
- obținerea ilegală de fonduri,
SÎRBU CLAUDIU-CRISTIAN, medic veterinar, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals informatic, în formă continuată, 
- fals intelectual, în formă continuată, 
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată,
- complicitate la omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată,
Ș.A., avocat în cadrul Baroului Timiș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
 - folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
 - obținere ilegală de fonduri, în formă continuată,
T.A.P. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma continuată,
MARTIN ROSANA-MIHAELA, funcționar public în cadrul APIA, Centrul Județean Timiș, Serviciul Autorizare Plăți, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
RĂDOI EMILIA CRINA, la data faptei medic veterinar în cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2018-2021, inculpații fermieri, menționați mai sus, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente în care ar fi fost consemnate date false (referitoare la numărul de ovine pe care l-ar fi deținut) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată.
Aceștia ar fi beneficiat de ajutorul celor doi medici veterinari care ar fi întocmit în fals mai multe documente din care ar fi reieșit că dețineau un număr mai mare de ovine decât aveau în realitate și care s-ar fi și pus de acord cum să procedeze pentru a nu se constata nereguli cu ocazia unui control ce ar fi putut conduce la pierderea subvențiilor. De asemenea, inculpatul M.V.C., administrator al SC CIPRI HOD MV SRL, ar mai fi beneficiat și de ajutorul inculpatei Martin Rosana-Mihaela, funcționar public în cadrul APIA, care l-ar fi îndrumat cum să procedeze pentru a îndeplini cerințele de eligibilitate, privind încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha în cazul pajiștilor permanente.
Prin demersurile menționate mai sus, au fost obținute pe nedrept fonduri europene în valoare totală de 3.505.143 lei.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timișoara, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.. 
13. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a  inculpatei DUMITRU MIHAELA ADINA, la data faptei consilier asistent la Agenția națională pentru Zootehnie „Prof.dr. G.K. Constantinescu” – Oficiul Județean de Zootehnie Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene și de participație improprie la fals intelectual.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2019, inculpata Dumitru Mihaela Adina ar fi folosit și ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), în numele unei alte persoane, o cerere unică de plată (însoțită de mai multe înscrisuri falsificate) prin care ar fi solicitat ajutoare financiare nerambursabile pentru suprafețe de teren și bovine pe care fermierul respectiv nu le deținuse niciodată în realitate.
Demersurile respective au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a 9.746 lei reprezentând fonduri nerambursabile, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă. 
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
14. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, o societate comercială și administratorul acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave  în formă continuată,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2015, în contextul implementării proiectului ”Construire fabrică procesare legume și cartofi”, omul de afaceri ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) mai multe documente false, inexacte și nereale cu privire la contravaloarea prețurilor bunurilor, a serviciilor achiziționate, etc. în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene.
În urma acestor demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept de la A.F.I.R. suma totală de 3.989.787 lei, reprezentând sprijin financiar nerambursabil.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal. 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galați, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 
15. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2017, ca urmare a încheierii cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) a unui contract, ce avea ca obiect implementarea proiectului „Înființare atelier de producere a articolelor de harnașament pentru cai în comuna Padina”, inculpatului i-ar fi fost decontată suma de 222.411 lei, reprezentând 70% din valoarea sprijinului financiar nerambursabil.
După primirea banilor, inculpatul nu ar fi realizat niciun demers pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare (să achiziționeze un teren, să participe la un curs de calificare profesională și să edifice o construcție, respectiv să înființeze un atelier de fabricare preponderent manuală a articolelor de harnașament pentru cai), toți banii primiți fiind retrași în numerar și folosiți în interes personal.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Mehedinți cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Cu referire la toate cauzele anterior menționate, facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că toate comunicatele au fost întocmite în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Foto ilustrativ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *