1.26.2024

EXCLUSIV IPC.INTERVIU CU SOFIA MOISE.Instructor de dans la Școala de dans HAPPY DANCE STUDIO Ploiești.”Poţi transmite lucruri uimitoare prin dans, poţi ajunge direct în sufletul unei alte persoane.”


 

SOFIA MOISE a  făcut balet şi dans contemporan timp de 14 ani, a obținut multe premii la concursuri naționale şi internaționale, a  obținut calificare internațională la România Dance World CUP, a reprezentat România şi a calificat-o pe locul 11 mondial la dans contemporan, a făcut parte 2 ani dintr-o trupă de Street Dance, iar de 6 ani face parte din trupa Happy Dance, unde a dansat în nenumărate clipuri muzicale, concerte cu artiști, emisiuni. De un an şi jumătate este intsructor de dans modern la Happy Dance Studio şi din februarie 2023 voluntar la un after-school, SISU ACADEMY Ploieşti.

 A  terminat Facultatea de Psihologie în 2022 şi acum este anul 2 de formare pe psihoterapia familiei, cuplu şi terapie individuală, cu specializare pe copii în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie.

Din anul 2022 este majoretă la CSO Voluntari Baschet.

Premii importante:

Dance World CUP 2016- locul 1 la dans contemporan cu calificare și plecare în Canada

Eurodans 2013-2 locuri 1 la dans contemporan şi un locul 1 la dans de caracter plus premiu special  pentru cea mai bună coregrafie

Lebădă de Cristal 2015, 2016-3 locuri 1, un loc 2, un loc 3

DWC 2013, 2014-1  mențiune , 2  locuri  2, 1 loc 3

ESDU 2014 - 1 loc 1 şi 1 loc 2.

Când făcea parte din trupă de Street Dance :Sibiu Dance Festival -  locul 1 în 2016 şi 2017 la secțiunea grup

Everybody Dance With Uş 2017- secțiunea grup locul 1

Cluj Dance Festival 2016 - locul 2 secțiunea grup

Everybody Dance With Uş 2018 -  loc 3 secţiunea grup şi premiul 2 la secţiunea duet

 ”Cele mai mari premii au fost calificarea la DWC din 2015, unde am clasat România pe locul 11 mondial la dans contemporan, plus cea din 2016, unde la fel am obţinut calificare cu plecare în Canada, doar că din motive personale nu am putut participa.”

Cu HAPPY DANCE ART.

 Alexis On Tour 2022, 2023 - 2 locuri 1- flamenco locul, 1 loc  1 la  categoria dans modern 1 loc 1 la categoria majorete.

Cu o modestie și o naturalețe aparte,  SOFIA MOISE a avut deosebită plăcere de a ne acorda (în exclusivitate ) un amplu interviu.

GABI DIMA:  Primii pași în dans au fost făcuți când și unde?

SOFIA MOISE:

Primii paşi în lumea dansului au fost făcuți la vârsta de 3 ani, când am început cursurile de balet şi dans modern la Palatul Culturii cu doamna Aurora Beatrice Petre, căreia ţin să-i mulţumesc pentru tot ceea ce m-a învăţat şi pentru  impactul deosebit de mare pe care l-a avut în viaţa mea de artist, dar şi în viaţa personală, devenind ca o mamă pentru mine şi evident, un exemplu de femeie.

GABI DIMA: De ce dans?

SOFIA MOISE:

Fiind atât de micuţă, evident că nu puteam lua încă propriile mele decizii. Am ajuns în sala doamnei Aurora Beatrice adusă de mama, care şi ea la rândul ei a făcut dans, şi ea şi bunica mea, devenind astfel aş putea spune o tradiție de familie. De la prima oră m-am îndrăgostit de dans şi a devenit o parte foarte importantă din viaţa mea. Spre exemplu, atunci când eram pedepsită, pedeapsa mea nu constă în interzicerea uitatului la televizor sau a jucatului cu păpuși sau cu vecinii pe stradă, ci pur şi simplu mi se spunea ,,diseară nu mergi la balet”, ceea ce pentru mine, era pedeapsa ,,capitală”.

Pentru mine dânsul a reprezentat mereu o metodă de evadare din viaţa de zi cu zi, o evadare într-o lume doar a mea, unde nu existau răutăți sau durere. Cu timpul, a devenit aş putea spune un mecanism de apărare faţă de problemele vieţii. Când dădeam de greu, tot ce trebuia să fac era să pornesc muzica, să închid ochii şi să-l corpul purtat pe ritmul muzicii.

GABI DIMA: Ce alte pasiuni mai are Sofia Moise?

SOFIA MOISE:

În  afară de cei 14 ani de balet, dans contemporan şi dans modern, am făcut şi 7 ani de actorie. 

Mereu m-a interesat domeniul artistic, indiferent că era vorba de dans, muzică sau teatru.

GABI DIMA:Cel mai funny moment?

SOFIA MOISE:

Cel mai funny moment a fost în 2015, când am reprezentat România în cadrul concursului internațional DANCE WORLD CUP la categoria dans contemporan. 

În acel an, etapa mondială s-a desfășurat în România, în Bucureşti. 

Dansul implică recuzită şi anume nişte mese destul de masive. În timp ce mutam mesele alături de colegele mele spre culise, am reuşit să sparg un perete cu masa mea. 

Ceea ce a făcut acel moment amuzant, privind în urmă, a fost faptul că eram înconjurată de dansuri din toate colțurile lumii, unii dintre ei sesizând ,,boacăna” făcută de mine şi având o atitudine destul de relaxantă, ba chiar începând să râdă şi sărind să mă ajute, lucru care a detensionat atmosfera. 

În final, totul s-a terminat cu bine.

 Ba chiar am clasat România pe locul 11 mondial la categoria dans contemporan.

GABI DIMA: Dacă nu erai dansatoare ce ți-ai fi dorit să devii?

SOFIA MOISE:

Clar tot ceva din domeniul artistic. Mulţi ani mi-am dorit să devin actriţă, uneori încă apare acest gând şi această dorinţă în mintea şi inima mea.

GABI DIMA: Ce faci înainte de a începe cursurile? 

SOFIA MOISE: 

După cum ştii, de un an şi jumătate sunt instructor de dans pentru copii în cadrul Happy Dance Studio. 

Înainte de cursuri merg la un after-school, Sisu Academy Ploieşti. Cu această ocazie, doresc să-i mulţumesc atât Laurei Mistodinis, cât şi celorlalte fete pentru oportunitate, integrare, înţelegere şi căldură cu care m-au primit. 

Atât timpul petrecut la Sisu, cât şi orele cu copiii din sala de dans reprezintă nişte oportunități minunate în care pot pune în practică informaţiile la care am acces în urma formării în psihoterapie pe care o fac.

GABI DIMA: Ai renunța la dans pentru altceva?

SOFIA MOISE: 

Complet nu voi renunţa niciodată la dans, este parte din mine, din identitatea mea. În continuare dansul reprezintă o evadare pentru mine, atunci când mă simt tristă sau am o zi grea. 

Timpul nu-mi permite însă să petrec atât de mult timp în sala de dans pe cât mi-aş dori, având în vedere că pe lângă cursurile cu copii şi timpul petrecut la Sisu, urmez şi cursurile unui master de psihologie școlară şi consiliere educațională, alături de formarea în psihoterapie. 

Totuşi, nu-mi pot imagina viaţa fără dans. 

N-aş fi eu, cea autentică, fără această parte a vieţii mele.

GABI DIMA: Ce faci în timpul liber?

SOFIA MOISE: 

În timpul liber petrec timp cu cei dragi, cu familia, iubitul şi prietenii mei.

 Relaţiile sunt o parte importantă a vieţii mele şi investesc mult în ele. 

Cât despre pasiuni sau hobby-uri, petrec mult timp liber dansând, creând coregrafii, ascultând muzică sau petrecând timp în aer liber.

GABI DIMA: Ai fost la nenumărate spectacole ale INFO PLOIEȘTI CITY.Cum ți s-au părut?

SOFIA MOISE: 

Mă bucur foarte mult că am putut lua parte la spectacole organizate de Info Ploieşti City. Este minunat să faci parte dintr-o comunitate care oferă atât de multe, o comunitate care se preocupă în mod real de problemele oamenilor. Îţi mulţumesc şi ţie, în mod special, Gabi Dima, pentru implicarea ta şi dorinţa ta de a face lumea un loc mai bun!

Eşti un om minunat pentru implicarea de care dai dovadă, dar şi pentru puterea şi bunătatea ta.

Îţi spun sincer că eu nu am mai cunoscut un om ca tine.

GABI DIMA: Ce defecte consideri că ai?

SOFIA MOISE: 

Evident, ca orice om şi eu am defecte, doar Dumnezeu este fără defect. 

Pot spune sincer că sunt destul de people pleaser, întâmpin dificultăți în a spune ,,nu” şi în a impune limite. Mă implic destul de mult emoţional în tot ceea ce fac, nu am jumătăţi de măsură. 

De aceea, uneori îmi este destul de dificil când lucrurile nu se află în controlul meu sau nu ies aşa cum mi-aş fi dorit, moment în care încep să mă consum foarte mult şi mă blamez eu pe mine. Evident, toate astea sunt lucruri la care lucrez cu mine, căci îmi doresc odată cu trecerea timpului să devin cea mai bună variantă a mea.

GABI DIMA: Ce detești la oameni?

SOFIA MOISE: 

Îmi displac oamenii falși, superficiali şi profitori. Nu sunt genul de persoană care să pună etichete. Pur şi simplu din totdeauna, oamenii cu care am interacționat mi-au transmis ceva, energetic vorbind.

 Atunci când mă simt agitată în prezenţa unei persoane, clar nu e locul meu acolo şi nu-mi place să stau să pierd timpul acolo unde simt că nu aparțin. Aşa se întâmplă şi cu oamenii. 

Nu doresc răul nimănui. Dar auzisem o vorbă cu care am rezonat foarte mult ,,vreau să-i văd pe toţi bine, dar nu la masa mea”.

GABI DIMA:  Ce  ai face într-o lume paralelă?

SOFIA MOISE: 

Mi-am propus să iau ca o provocare această întrebare şi mi-am spus ce aş face cu adevărat într-o lume paralelă, încât că să fie real o altă lume, aş exclude partea artistică.

 Ca alte interese sau pasiuni care nu fac parte din acest domeniu, poate aş fi devenit fie medic stomatolog, fie ceva în domeniul justiției. 

Mereu am avut o curiozitate şi atracție legat de tot ce înseamnă anatomia corpului uman şi un puternic simţ am dreptății şi dorinţa de a afla adevărul, indiferent de cât de mult ar trebui să ,,sap” pentru a-l afla.

GABI DIMA:  Cu ce artist ai dansat/vrei să dansezi?

SOFIA MOISE: 

Având în vedere că fac parte de 9 ani din trupa Happy Dance, am avut ocazia să colaborez cu mulţi artiști din România printre care se numără: Andra, Deep Central, Jorge, Paraziții, Leya D, Lavinia Pârvă, Viorica de la Clejani. 

Am avut ocazia să dansez de 2 ori şi în cadrul emisiunii Iumor, dansând în faţa juraţilor Chello, Delia, Bordea şi Cortea. 

Un artist pe care îl admir foarte mult şi cu care mi-ar plăcea enorm să colaborez ar fi Smiley.

GABI DIMA: Un sfat pentru viitoarele dansatoare?

SOFIA MOISE:

Ca sfaturi pentru viitoarele dansatoare aş putea spune ceea ce le spun şi fetelor şi fetițelor cu care lucrez în cadrul Happy Dance Studio. Dansul implică foarte multă emoție şi dedicare. 

Poţi transmite lucruri uimitoare prin dans, poţi ajunge direct în sufletul unei alte persoane. Le sfătuiesc să rămână autentice, conectate cu şinele lor şi să îmbrățișeze ideea de diferit. Să nu le fie teamă să încerce, ba chiar să eșueze. Şi să privească un eșec ca pe o oportunitate de creştere. 

În fiecare zi putem învăţa ceva nou. Să-şi păstreze dorinţa de cunoaștere. Să danseze din suflet.

 Ştiu că de multe ori este greu şi chiar dureros, dar să nu-şi piardă dorinţa, încrederea şi pasiunea. În dans nu e vorba despre a câştiga. Nu este un sport obişnuit, în care avem câștigători şi pierzători. 

Dansul este şi o artă, o modalitate de exprimare. Este o unealtă pe care dacă ştii s-o foloseşti, poate crea lucruri magice.

GABI DIMA:

Un mesaj pentru colegele tale, cititorii noștri și prahoveni.

SOFIA MOISE:

Mulţumesc tuturor celor dragi mie pentru felul în care, deşi de multe ori nici nu realizează, îmi fac viaţa mai frumoasă. Îi mulţumesc atât Zizikai, cât şi colegelor mele pentru ceea ce clădim împreună la Happy Dance Studio.

 Mulţumesc încă o dată Gabi Dima şi Info Ploieşti City pentru oportunitatea de a transmite mai departe câteva gânduri şi pentru implicarea şi tot binele şi toate zâmbetele pe care le aduceți pe chipul nostru.

 Mulţumesc familiei mele pentru încrederea şi susţinerea necondiționată!

Mulţumesc sincer, Gabi!Sper că ştii că eşti un om minunat.Eşti o inspirație pentru mine.Mă bucur că te cunosc.Sunt recunoscătoare.























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *