La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 19.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că pe strada Torcători din municipiul Ploiești, un bărbat de 31 de ani, ar fi căzut cu scuterul.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că în timp ce se deplasa cu scuterul pe strada Torcători, bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un stâlp.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului scuterului, care a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Din verificările efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu