3.03.2024

CSM PETROLUL PLOIEŞTI – CSM GALAŢI, MÂINE SEARĂ, ÎN SALA SPORTURILOR „OLIMPIA”


 După o pauză de aproape o lună de zile, determinată de Turneul Final al Cupei României şi de meciul susţinut de echipa naţională a României în compania Luxemburgului, CSM Petrolul Ploieşti revine, mâine, în Sala „Olimpia”, pentru jocul cu CSM Galaţi! Întâlnirea va începe la ora 17:00, contează pentru runda a 4-a a Fazei a II-a a campionatului şi aduce faţă în faţă două formaţii aflate în căutarea unui nou succes după serii destul de lungi de înfrângeri: „galben-albaştrii” au 7 eşecuri la rând, iar oaspeţii – 5!
Pentru formaţia noastră, este şi primul meci de campionat susţinut după despărţirea de antrenorul Mihai Popa şi de americanii Kenneth Carpenter şi Shane Henry, fiind de văzut cum se va descurca echipa cu Ionuţ Ivan şi Nemanja Tomic pe bancă şi într-o formulă cu numai trei jucători străini.
Partida va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Alexandra Stan, Matei Bănică (ambii din Bucureşti) şi Octavian Goina (Oradea), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Cătălin Burlacu (Ploieşti).
Accesul publicului este liber.
Meciul va putea fi urmărit „în direct” pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet, accesând următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=JA1GG8PZRuU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *