4.19.2024

Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, în colaborare cu Inspectoratul Judetean de Poliţie Dâmboviţa, a derulat activitatea ”Dincolo de aparențe”


 Comunicat de presă Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou

 

“Experiența este cel mai dur profesor, pentru că mai întâi îți dă testul și apoi îți spune care este lecția”

          

În data de 19.04.2024, Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, în colaborare cu Inspectoratul Judetean de Poliţie Dâmboviţa, a derulat activitatea ”Dincolo de aparențe” în cadrul ”Campaniei de prevenire a criminalității, precum și de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”.

Activitatea s-a derulat la sediul Facultății de Științe Umaniste din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, participând o persoană privată de libertate custodiată de Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou și două persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Ploiești.

La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliţie Dâmboviţa, coordonatorii Sectorului Reintegrare socială din cele două unități penitenciare, reprezentanți ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, precum și cadre didactice și aproximativ 90 de studenți din cadrul Universității.

Poveștile de viață ale persoanelor private de libertate, care surprind consecințele săvârșirii de infracțiuni, precum și situațiile pe care au fost nevoite să le depășească după comiterea faptelor sancționate penal, au ca scop prevenirea comportamentelor deviante în rândul tinerilor.

Avem convingerea că prin contactul direct cu persoanele care ispășesc o pedeapsă privativă de libertate și prin participarea la cât mai multe activități de prevenire a infracționalității, tinerii vor înțelege consecințele negative ale săvârșirii de infracțiuni și unde se poate ajunge dacă aleg un drum greșit în viață, iar pentru persoanele private de libertate este o oportunitate de a face pași în direcția reintegrării sociale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *