5.30.2024

IJP PRAHOVA:PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE SĂVÂRȘIREA DE INFRACȚIUNI DIN SFERA CRIMINALITĂȚII ECONOMICE (video)

 

Astăzi, 30 mai, în cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, una în județul Prahova și 4 în județul Dâmbovița, la adresele unor persoane fizice, respectiv la sediul și punctele de lucru ale persoanelor juridice implicate, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de obținere ilegală de fonduri.
În fapt, s-a reținut că, în cursul anului 2018, reprezentantul unei societăți comerciale din domeniul construcțiilor ar fi accesat fonduri prin programul Start-Up Nation, pentru achiziționarea unui echipament de producție a peleților, cu privire la care nu ar fi îndeplinit condițiile contractuale asumate și ar fi prezentat înscrisuri care nu corespundeau adevărului în ceea ce privește furnizorul echipamentului.La sediul unității de poliție a fost condusă o persoană, în vederea audierii.
Prejudiciul estimat până la acest moment este de 180.000 de lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi  de prezumţia de nevinovăţie.
Video:Poliția Română/IJP Prahova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *