Tânără depistată la scurt timp după ce ar fi furat
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, au fost sesizați la data de 10 iunie a.c, despre faptul că o persoană ar fi sustras dintr-o societate comercială mai multe bunuri.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că o tânără de 23 de ani, ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei societăți comerciale.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Bărbat reținut după comiterea unor infracțiuni rutiere
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pentru control, la data de 10 iunie a.c, în jurul orei 2.00, un autoturism, condus de un bărbat de 58 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.
Totodată acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul în cauză a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce acționau pe strada Gheorghe Lazăr, din municipiu, au oprit pentru control, la data 11 iunie a.c., în jurul orei 10.00 un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din orașul Vălenii de Munte.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că valabilitatea numerelelor provizorii era expirată.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Foto ilustrativ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu