Romanele ei, dantelate cu pagini de povesti imperiale, inmiresmate fie de mirosul cafelei din ibricele invartite in nisipul fierbinte, fie de serbetul de salcam sau chiar de " (...) parfumul Despinei, de nisip ud in care cineva a ingropat coji de pepeni", creatii auctoriale distinse in care pigmenteaza chipuri, glasuri, vesminte, moravuri si ciudatenii amoroase, mustesc a viata, a clipa traita intens, frenetic, narcotic, in care teritoriul miraculosului, cel al Bucurestiului fanariot, aduce in prim-plan : senzatii, emotii in crescendo, nemaivazute, nemaicitite de vreo pereche de pupile, alaturi de sentimente, culori, sunete fosnitoare, fuste matasoase, rochii croite fabulos, care au la baza trairi halucinante, geografii launtrice insolite. Toate acestea si numeroase alte aspecte, fac din romanciera Doina Rusti : scriitoarea mea preferata din toate timpurile si din infinita istorie literara de pretutindeni, pe care o apreciez, o ador de la prima secunda in care am descoperit-o, afland, ulterior, cat de profund ma regasesc in stilul ei inconfundabil, in atmosfera veridica pe care o desavarseste in paginile de aur pe care le scrie cu cerneala ei ( cand ) mov/ ( cand) verde, pagini care se remarca prin abilitatea de a da aripi tehnicii detaliului semnificativ si a construirii suspansului epic, conferind atat consistenta naratiunii, cat si tensiune, dinamizand actiunea, uimind continuu cititorul, ademenindu-l, obtinand de la acesta fidelitatea perpetua
Sunt recunoscatoare pentru fiecare intalnire cu aceasta fiinta cu har, autoare a zeci de romane - scrieri memorabile : " Fantoma din moara", " Omuletul rosu", "Zogru", "Lizoanca la 11 ani ", " Camasa in carouri ", " Mata Vinerii ", " Homeric", "Manuscrisul fanariot", " Paturi oculte", " Ciudatenii amoroase din Bucurestiul fanariot", " Depravatul din Gorgani" .
Exuberanta, creativa, spontana, ravisanta - scriitoarea Doina Rusti a stralucit in cadrul intalnirii cu cititorii de la Carturesti, Palas Mall, din Iasi, 6 martie 2024 . Transmitea energie cu fiecare cuvant rostit, cu fiecare nou buchet de pasi pe care il initia si il transforma, impreuna cu partenerul - publicul prezent in sala, intocmai ca intr-o lectie de tango, in care cel initiat creeaza atmosfera propice dezlantuirii curiozitatii si curajului de a face primul pas, de a pasi propriu-zis in scena, ascultandu-si propriul sine, lasandu-se ghidat doar de pasiunea launtrica, de forta afectiv - temperamentala...
Gratie Doinei Rusti, si eu m-am intalnit cu Personajul secret din manuscrisele ei veritabile, context ce a favorizat sa-i adresez scriitoarei un buchet de intrebari. Va invit sa descoperiti ce raspunsuri am primit in dar.
_________________________________________________________________________
" Si-acum sa va spun : sunt culori si culori, stiti bine, iar intre ele apare uneori cate una care iti ia ochii, ceea ce s-a intamplat si acum . (...) O culoare nemaivazuta : era o nuanta care ti se furisa drept in inima, ademenitoare si calda, plina de promisiuni si de ceva tonic, care te facea sa capeti incredere in tine . Era culoarea visurilor, a iubirii si a prosperitatii. Te facea sa treci granitele, sa indraznesti . Parea infinita . "
Doina Rusti, Depravatul din Gorgani
_____________________________________
Stefania Argeanu : Ai marturisit la intalnirea cu Personajul secret de la Iasi, din seara lui 6 martie 2024, intrebata fiind din public ce personaj secret ti-ar placea sa fii, ca l-ai alege pe cel de croitoreasa . Raspunsul tau de atunci, in atmosfera de poveste a Librariei Carturesti, care a gazduit evenimentul literar, mi s-a parut mai mult decat ofertant, demn de tinut minte si de a fi reactualizat acum . Dezvolta, te rog, alegerea ta .
Doina Rusti : Mă gândeam atunci la o replică feminină a lui Leun, croitorul din Manuscrisul fanariot. El este într-un fel înrudit cu mine, pentru că recompune o altă înfățișare a lumii: ciopârțește, asamblează, coase și pune accesorii. În plus, e un tip cu imaginație, care face haine nemaivăzute, prin urmare, îmi place să mă înrudesc cu el.
Stefania Argeanu : Cum a fost intalnirea matinala, si cred ca prima, de altfel, cu studentii Facultatii de Psihologie a Universitatii Al.I.Cuza, din Iasi ?
Doina Rusti : A fost o întâlnire surprinzătoare și oarecum romantică, mai ales că am descoperit niște cititori avizați, amatori de discuții profunde.
Stefania Argeanu : Exista sanse in privinta construirii unei prietenii intre literatura si psihologie, ( si la nivel academic )?
Doina Rusti : Categoric. Este știut faptul că există deja un gen de roman psihologic, întemeiat pe teorii și cazuri preluate din psihologia clinică. Și eu iubesc să introduc în romanele mele elemente de psihanaliză, de investigație psihologică. Mai cu seamă m-a interesat psihologia răului (în Lizoanca, Mămica la două albăstrele). În Manuscrisul fanariot am mers mai degrabă pe psihologia colectivă, iar în romanul Paturi oculte, m-a preocupat Jung și relația individului cu zona abisală, a subconștientului.
Stefania Argeanu : Potrivit unui proverb chinezesc : " Invatatura este comoara care isi urmeaza oriunde posesorul. " Cum se raportau fanariotii la cunostintele asimilate prin invatura, dar la posesiuni ?
Doina Rusti : Românii din perioada fanariotă erau preocupați deopotrivă de neogreacă, dar și de franceză. Secolul al 18-lea aduce o deschidere extraordinară spre Occident. Dar, erau preocupați și de științe. Școala primară se derula în școli mici, de regulă organizate pe lângă biserici sau pe moșii. Cei cu posibilități aveau dascăli particulari. Dar exista și școală superioară, la Sf. Sava și la Academia Domnească, unde înfățau marii boieri. Se studiau mai multe materii umaniste, dar, în principal, limbă și cultură greacă.
Unii mergeau să facă studii în străinătate: sunt mulți români ai acestei epoci care au făcut Facultatea de Farmacie la Pavia sau studii economice la Viena.
Stefania Argeanu : Aveau un mod anume de a invata ? Ce materii aveau de parcurs ? Care erau dintre cele mai ravnite ?
Constituia vreuna din materii motiv de suspin ? Exista vreo intamplare atipica, nepovestita inca, despre un dascal fanariot ?
Doina Rusti : Învățau greu neogreaca, nu erau amatori de imnuri bisericești în slavonă și nu se dădeau în vânt nici după latină. Sunt multe povești despre dascăli, de fapt nu chiar povești cât mențiuni, care puse cam la cap pot constituti povestea nespusă a școlii românești din perioada fanariotă. Adeseori îl invoc pe dascălul Gheorghe, de la Colțea, un om tânăr, preocupat de geografie. Acesta își procură cu greu și cheltuială un atlas, dar îi este furat în scurtă vreme, ceea ce îi va aduce boala tristeții și mania hărților.
Stefania Argeanu : " Jocul este mai mult decat un fenomen pur fiziologic sau decat o reactie psihica determinata pur fiziologic . El depaseste, ca atare, limitele unei activitati pur biologice sau, cel putin, pur fizice . Jocul este o functie plina de talc . ", considera Johan Huizinga in Homo ludens : incercare de determinare a elementului ludic al culturii .
Ce reprezinta jocul pentru tine, draga Doina ?
Doina Rusti : Îmi place să construiesc. Mereu mi-a plăcut. Nu găsesc delectare doar în compoziția clipei. Frazele frumoase mă încântă pe moment, dar nu-mi dau satisfacția de durată, pe care mi-o dă un joc parcurs, în interiorul căruia așez faptele progresiv, căutând vehiculul care transportă mesajul meu pe un traseu de durată.
Stefania Argeanu : Care este jocul preferat din copilarie ?
Doina Rusti : Îmi plăceau jocurile narative. Inventam o intrigă și de acolo improvizam. Intram într-un rol, contaminându-i pe toți participanții la joc.
Stefania Argeanu : Intre timp, care este joaca pe care o accesezi pentru relaxare si bucurie ?
Doina Rusti : Îmi place să caut prin documente particulare, fără un scop anume, pentru simpla și trecătoarea delectare. Citesc contracte, însemnări, liste de cumpărături din vremuri uitate.
" Str. Lipscani este tapetata integral cu chemari, de unde si credinta bucurestenilor ca cine trece pe-acolo, nu se mai intoarce niciodata acasa . " (Manuscrisul fanariot, Doina Rusti)
Stefania Argeanu : Unde te simti acasa ? Cum arata acest "acasa" al tau ?
Doina Rusti : În București, oriunde. În orașul acesta mă simt susținută de oameni care au trăit demult și care seamănă cu mine.
Stefania Argeanu : Iti apartine urmatoarea descriere sinestezica, care se remarca prin tehnica detaliului semnificativ , de-a dreptul ravasitoare : " Numele Bucurestiului este facut din flori de zarzar si din fierbinteala ardeiului perpelit pe carbuni . "
Este Bucurestiul locul tau de suflet, in care te regasesti si in care simti ca implinesti ceea ce iti propui ?
Care sunt elementele definitorii care fac dintr-un loc, dintr-un spatiu, o geografie personala, a ta, in care simti ca te poti desfasura in voie si ca exista o energie benefica, reciproca intre tine si loc, intre loc si tine ?
Doina Rusti : Harta mea interioară este de câmpie și ape. Nu-mi place muntele pentru că îmi ia perspectiva și mă supune la efort, aerul lui tare aproape că-mi mănâncă plămânul. Câmpia în schimb, mă umple de soare. Dar trebuie musai să aibă apă, să curgă Dunărea prin ea, să mustească de bălți. Să simt în nări mirosul de mâl și de iarbă tocată de ape. Într-un relief ca ăsta, imaginația se amplifică, iar lucrurile se dilată, arătându-și adevărata și cruda lor dimensiune.
Stefania Argeanu : De aceasta data, din " Camasa in carouri si alte 10 intamplari din Bucuresti", apare in prim-plan :
" Strada Batiste este ca o felie de paine uitata in cuptor. "
Spune-mi, te rog, care este desertul tau preferat, degustat recent .
Doina Rusti : Nu mă omor cu deserturile. Nici în copilărie nu-mi plăceau dulciurile, ci gustam mai mult din obligație. Între ele, e o prăjiturică numită Greta Garbo, cu multă nucă și cremă dulce-acrișoară. Din ea mai gustam. Și mi-a plăcut, într-un timp, înghețata de vanilie.
Stefania Argeanu : Deseori, popularitatea unei persoane este in stransa legatura cu cifrele de care se inconjoara : astfel, conteaza numarul de prieteni de pe facebook, nr. de followers de pe insta', nr. celor care se intalnesc intr-o sala de fitness, avand drept scop suprem " un stil de viata sanatos", nr. de aplaudatori... si exemplele pot continua la nesfarsit . Totusi, mie mi-a atras atentia faptul ca, la un moment dat, in paginile Manuscrisului fanariot am intalnit aceasta precizare, care imi place si pe care o consider demna de a fi impartasita; poate se regaseste cineva si ii face bine sa simta ca mai exista trairi asemanatoare cu ale sale : " Un om care traieste la maxim, invata sa se bucure singur . "
Ce se intampla, de fapt, cu cel care " invata sa se bucure singur " ? Ce ii ofera exclusivitatea acestui sentiment ?
Doina Rusti : Aici ar fi mult de povestit. În varianta scurtă, cred cu adevărat că la bucuriile singurătății se ajunge pe cale spirituală. Există însă și o altă treaptă a sinelui agreabil, când îți place să fii cu tine dintr-o predispoziție nativă. Ambele situații sunt benefice pentru literatură (scris, citit). Dar plăcerile se plătesc. Societatea nu iartă solitudinea voioasă.
" Sfarsitul unei epoci e ca atunci cand sugi in nari mirosul prafului vechi, cu impresia acuta ca asisti la o intalnire de dragoste ."
Stefania Argeanu : Cum se numeste si ce poveste are acea scriere a ta care ti-a semnalat " sfarsitul unei epoci" si, totodata, senzatia aceea de patos, de intensitate afectiva ?
Doina Rusti : Cred că Depravatul din Gorgani e o astfel de carte care mi-a semnalat finalul unei etape, poate doar o pauză, poate o despărțire de fanarioți și de epoca lor.
Stefania Argeanu : Recitind Mata Vinerii, gasesc fragmentul - oaza de culoare si de liniste : " Intr-o seara tihnita, mi-am gasit un loc bun si-un pled de matase si-am deschis, in sfarsit, marea carte a satorinilor . Colorata, te imbia s-o citesti si, pentru ca era mare, o puteam sprijini pe genunchi, asa cum cred eu ca ar trebui citita o carte . "
Daca ar fi sa recomanzi o carte mai putin stiuta…
Doina Rusti : N-ar fi totuși de ținut pe genunchi:) Pentru că ai făcut referire la fragmentul ăsta, trebuie să-ți spun că îmi plac volumele în format mic, poche. Iar în categoria cărților mai puțin discutate, aș include azi Originea românilor de Alexandru Philippide.
Stefania Argeanu : Observ ca circula o tendinta a cetatenilor de a face, cu predilectie, urmatoarele alegeri cand este vorba de cromatica garderobei : alb, negru, bej, bleumarin, maro ... Cei care se bucura de culori in vestimantia lor sunt tinerii, adolescentii si cei considerati "atipici", carora nu le pasa de ce crede " multimea clasica " . Cum se numeste culoarea care te binedispune si cu ce trairi o asociezi ?
Doina Rusti : Verdele, mai ales o nuanță nume îmi dă siguranță.
Stefania Argeanu : In ce fel se plimba culorile in paginile existentei tale, Doina ?
Doina Rusti : Când scriu, culorile din mintea mea sunt în tonuri de galben și cărămiziu. Îmi dau un tonus bun.
Stefania Argeanu : " E luna mai, iar pe strazi miroase a serbet de salcam, frecat la greu prin curti si prin placintarii, iar peste aromele lui vine din cand in cand un damf de cafea (...) " . Desigur, in filele singularului Depravat din Gorgani intalnim admirabila descriere a atmosferei pigmentate de gusturi, arome, parfumuri si senzatii afective ce constituie corespondente admirabile...
Cum miroase luna aprilie ? Dar luna august ?
Doina Rusti : Aprilie, am mai spus-o, e o lună perfidă, cu miros de aguridă, iar august miroase a lene și-a pere coapte.
Stefania Argeanu : Recitind, de curand, cartea ta Homeric si, in mod deosebit, capitolul referitor la personajul Pantelimon, mi-a fost la indemana sa stabilesc o corelatie intre atmosfera anumitor pasaje, ce sunt remarcabile, distinse, si anume cele referitoare la portretele pe care el le picta pe zidul macelariei si intre cel putin doua fenomene sociale prezente in cotidian, chiar in 2024 : " (...) ceea ce facuse ca acel loc sa devina atractia mahalalei Gorgani. "
Astfel, aflam despre el un aspect esential pentru cheia in care mi s-a revelat mie scena picturii : " Desena la comanda, mai ales portrete ale unor insi pentru care nimic nu conta mai mult decat sa-si vada fata intinsa pe zidul macelariei. Nu se zgarcea la vopsele, de unde si numarul mare al clientilor sai. Putea sa vina sfarsitul lumii, si tot n-ar fi renuntat cineva la aceasta placere care pune sangele in miscare. Pantelimon ii zugravea ca pe sfinti, in atitudini demne, adaugand de multe ori ceea ce clientul cerea, lucruri care nu existau in realitate, (...) Aratau mai bine ca-n realitate, mai luminosi, mai siguri pe ei, iar unii, dupa ce se vedeau pe perete, imprumutau ceva din portret, devenind si in viata mai intepati, capatand un fel de zambet infumurat care-i transforma pur si simplu in scarbe. Imediat se vedea cine a trecut prin mana lui Pantelimon, il recunosteai fara efort. Clientii lui aveau un aer comun, o privire biruitoare. "
De-a dreptul delicioase toate aceste randuri care alcatuiesc, de altfel, paragrafe cu substanta despre profilul acestor clienti care doresc sa compenseze prin propriul portret ceea ce le lipseste in realitate, si nu doar atat, ci si sa demonstreze ca ei detin un fel de putere care le permite sa fie expusi in prim -planul mahalalei Gorgani, chiar pe zidul macelariei, intr-o maniera demna, mai luminoasa si, totodata, intepata.
♡ Spune-mi, te rog, daca exista un substrat cu irizatii socio-politice in Homeric si cum vezi tu corelatia dintre picturile lui Pantelimon de pe zidul macelariei versus pozele trecute prin felurite filtre ale utilzatorilor de social-media, care aspira la un anumit tip de perfectiune si de apreciere in masa…
Doina Rusti : Normal. Lucrurile nu s-au schimbat. Dorința unanimă de a te face cunoscut a existat mereu. Tot romanul vorbește despre această latură a iubirii: megalomania; iar desenele lui Pantelimon reflectă această aspirație a oamenilor de a se afla măcar pentru o clipă în centrul atenției, pe zidul principal al cartierului, în romanul meu.
Stefania Argeanu : Cine este, de fapt, personajul acesta captivant, Pantelimon, de care se indragosteste Despina Baleanu ?
Doina Rusti : Pantelimon este un pictor care trăiește și el din plin criza narcisistă generală. Talentat și pătimaș, îndrăgostit de Despina, aspiră în primul rând la evadarea din sitemul social. Însă în umbra acestei iubiri crește o amenințare nevăzută: o ființă din alte timpuri.
Stefania Argeanu : Cat de mult conteaza sa calatoresti, sa te plimbi, sa initiezi noi itinerarii, sa te plimbi tu cu greierii tai, cu pisicile tale ?
Doina Rusti : Călătoria e partea pragmatică a unui aventuri. Când ieși din casă, ești deja un cuceritor, un om dispus să se lupte cu morile.
Stefania Argeanu : Care este, pentru tine, semnificatia cea mai profunda a calatoriei ?
Cand ti-ai dat seama ca iti place sa calatoresti ?
Doina Rusti : Din primii ani am simțit impulsul plecării. Mereu am vrut să știu ce e dincolo de mine, de ușă, de stradă. Printre primele mele călătorii a fost una, pe când aveam 5 ani. Am plecat cu bunică-mea în Moldova, iar drumul desigur a fost exagerat de lung pentru mine. La întoarcere, i-am spus că nu mai vreau să călătorim împreună. Și aveam dreptate: nicio călătorie nu are importanță când ești limitat, când depinzi de alții. Călătoria înseamnă libertate.
Stefania Argeanu : In ce masura astfel de deplasati, de iesiri dim circuitul cotidianului aduc beneficii scriitorului, cernelei sale launtrice ?
Doina Rusti : Călătoriile te ajută să-ți reevaluezi viziunea. Dar nu sunt întodeauna benefice. Există teritorii în care te rupi de ființa ta interioară și scrii diferit, uneori fără importanță literară.
Stefania Argeanu : Exista un loc aparte, irepetabil (real, fictional, aflat la granita subtila dintre real - imaginar ), in care preferi sa te intorci ?
Dar unul care, desi ocupa un loc special pentru tine, nu il vizitezi la fel de des ?
Deseori, calatoriile nu sunt tocmai previzibile . Ai avut vreo experienta pe care ai gasit-o complet diferit fata de cum ti-o imaginai ?
Doina Rusti : Rareori. Aștept de multă vreme ceva surprinzător cu adevărat. Dintre acele rare întâmplări, aș evoca-o pe următoarea: mi-am imaginat de multe ori Madridul ca pe un oraș fierbinte, donquijotesc, labirintic, dionisiac și așa mai departe. Dar când l-am văzut pentru prima oară, nimic din ceea ce aveam în minte nu era acolo. Gravitatea, măreția și pulsul său interior erau departe de ceea ce se afla mintea mea. Mi se pare și-acum cel mai frumos oraș european.
Stefania Argeanu : Citez din tine :
" Era intuneric si in aer plutea parfumul ardeilor copti in cenusa . " (...)
" Citesti descrierea lui si nu te poti abtine sa n-o transformi in poveste . Iata cum vad eu faptele . " (...)
" (...) S-a pastrat in arhive, a intrat in istorie . (...) "
Tot ce se pastreaza in arhive, este destinat sa intre in istorie ? Cine decide care este tipul de continut privilegiat, care va intoarce toate privirile dintr-un oras, atentia istorica absoluta a unui anumit moment ?
Doina Rusti : Oh, nicidecum. Istoria reține doar faptele acceptare oficial. Arhivele sunt pentru scriitori, pentru căutători, pentru lunatici.
Interviul cu romanciera Doina Rusti este realizat de Stefania Argeanu, in exclusivitate, pentru publicatia Info Ploiesti City,
iunie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu