La data de 25 mai a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Călugărească au fost sesizați, de către un bărbat despre faptul că fiica sa de 6 ani, ar fi fost agresată sexual de către un alt bărbat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tatăl minorei, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi consumat băuturi alcoolice, împreună cu un alt bărbat de 51 de ani.
La un moment dat bărbatul de 51 de ani ar fi rămas singur cu minora și ar fi atins-o cu palma în zona intimă, peste pantaloni.
În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, având interdicția de a nu părăsi țara.
La data de 3 iunie a.c. Tribunalul Prahova a emis mandatul de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii Secției Rurale Valea Călugărească, în urma unor activități investigativ-operative, au depistat, la data de 4 iunie a.c, bărbatul în zona unei gări din municipiul Ploiești, urmând să fie depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.
Sursă:IPJ Prahova
Foto ilustrativ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu