Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pentru control, la data de 8 august a.c, în jurul orei 11.00 pe Drumul Național 1A, în localitatea Făgetu, un autoturism, condus de un bărbat de 69 de ani, din orașul Vălenii de Munte.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
La data de 8 august a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Șotrile au oprit, pentru control, pe DJ 102 I, un ATV condus de un tânăr de 17 ani, din comună.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu