Astăzi, 1 septembrie, se împlinesc 131 de ani de la momentul în care lua ființă Jandarmeria Rurală, odată cu promulgarea „Legii asupra Gendarmeriei rurale“ prin Decretul Regal 2919 al regelui Carol I, care presupunea, printre altele, ,,instituirea unui corp de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localităţile rurale din ţară".
Meritul pentru înfiinţarea acestei instituții îi revine guvernului condus de Lascăr Catargiu, din care făcea parte şi Vasile Lascăr, ca ministru de Interne.
Am putea vorbi la acel moment despre o coexistență a două structuri de jandarmerie:
- O jandarmerie a armatei, existentă încă din 1864 (modernizată de Al. Ioan Cuza după 14 ani, scoasă din subordinea Ministerului de Interne, subordonată Ministerului de Război), organizată pe escadroane de jandarmi și companii de jandarmi pedeștri, folosită în București și în marile orașe;
- O jandarmerie rurală, organizată pe companii, câte una în fiecare județ, subordonată Ministerului de Interne, pentru asigurarea serviciului administrativ în mediul sătesc.
De ce a fost nevoie de această reorganizare?
Contextul social a impus, în primul rând, acest lucru, ținând cont de faptul că 80% din populația țării trăia în mediul rural și, astfel, era nevoie de garantarea siguranței publice, cât și pentru executarea legilor pe întreg teritoriu statului.
În esență Jandarmeria Română (sub orice denumire, reorganizare etc.) a avut și are încă de la înființare, menirea de a asigura ordinea și siguranta publică, împrumutând principiile militare de funcționare tocmai pentru a asigura acea putere de organizare și mobilitate, totodată insuflând și o apartenență față de o Armă a României, cu tradiții și perspective pe măsură.
Corp militar de elită, Jandarmeria Rurală a funcţionat neîntrerupt până în anul 1949, fiind prezentă în toate marile evenimente sociale, economice, politice şi militare cunoscute în România, cum ar fi cel de-al doilea război balcanic -1913 și cele două mari conflagrații mondiale.
Meritul pentru înfiinţarea acestei instituții îi revine guvernului condus de Lascăr Catargiu, din care făcea parte şi Vasile Lascăr, ca ministru de Interne.
Am putea vorbi la acel moment despre o coexistență a două structuri de jandarmerie:
- O jandarmerie a armatei, existentă încă din 1864 (modernizată de Al. Ioan Cuza după 14 ani, scoasă din subordinea Ministerului de Interne, subordonată Ministerului de Război), organizată pe escadroane de jandarmi și companii de jandarmi pedeștri, folosită în București și în marile orașe;
- O jandarmerie rurală, organizată pe companii, câte una în fiecare județ, subordonată Ministerului de Interne, pentru asigurarea serviciului administrativ în mediul sătesc.
De ce a fost nevoie de această reorganizare?
Contextul social a impus, în primul rând, acest lucru, ținând cont de faptul că 80% din populația țării trăia în mediul rural și, astfel, era nevoie de garantarea siguranței publice, cât și pentru executarea legilor pe întreg teritoriu statului.
În esență Jandarmeria Română (sub orice denumire, reorganizare etc.) a avut și are încă de la înființare, menirea de a asigura ordinea și siguranta publică, împrumutând principiile militare de funcționare tocmai pentru a asigura acea putere de organizare și mobilitate, totodată insuflând și o apartenență față de o Armă a României, cu tradiții și perspective pe măsură.
Corp militar de elită, Jandarmeria Rurală a funcţionat neîntrerupt până în anul 1949, fiind prezentă în toate marile evenimente sociale, economice, politice şi militare cunoscute în România, cum ar fi cel de-al doilea război balcanic -1913 și cele două mari conflagrații mondiale.
.jpeg)
.jpeg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu