Marți seara, în jurul orei 22.00, pe strada Nicolae Iorga din comuna Bucov, s-a produs un accident rutier grav.
Trei tinere au ajuns la spital.
Conform IJP Prahova, șoferul ar fi părăsit autoturismul, plecând într-o direcție necunoscută, fiind identificat ulterior.
ISU Prahova a mobilizat: 2 ambulanțe SMURD, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic) și, în sprijin, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
”Odată sosite la fața locului, echipajele de intervenție au constatat faptul că informațiile primite prin apelul de urgență se confirmă, fiind vorba despre 3 victime, conștiente, care au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital, astfel (în urma evaluării de la locul intervenției):
- femeie (19 ani) cu traumatism cranio-cerebral, transportată la UPU Ploiești de ambulanța TIM;
- femeie (18 ani), cu traumatism cranio-cerebral și traumatism membru inferior drept, transportată la UPU Ploiești de SMURD;
- femeie (18 ani), cu traumatism coloană cervicală, transportată la UPU Ploiești de SAJ.”
La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că în comuna Bucov, pe strada Nicolae Iorga, a avut loc un accident rutier.
Din primele verificări efectuate la faţa locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Iorga, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme care se aflau parcate, ulterior, acroșând 3 tinere de 18, 20, respectiv 21 de ani, care se deplasau în calitate de pietoni.
După impact, șoferul ar fi părăsit autoturismul, plecând într-o direcție necunoscută.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 33 de ani.
Se continuă cercetările pentru depistarea acestuia, urmând să fie luate măsurile legale în consecință.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor trei tinere, necesitând transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
-IJP Prahova
Foto ilustrativ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu