9.02.2024

Incidente grave după meciul FC Botoșani-PETROLUL PLOIEȘTI . Suporterii lupilor galbeni bătuți (nejustificat) de jandarmi.COMUNICAT PELUZA LATINĂ „Condamnăm ferm abuzurile forțelor de ordine împotriva suporterilor Petrolului!” (video)


 Duminică seară, PETROLUL PLOIEȘTI .a învins în deplasarea de la Botoșani, detalii AICI:
Potrivit unui comunicat al PELUZEI LATINE, suporterii echipei PETROLUL PLOIEȘTI ar fi fost bătuți (nejustificat) de jandarmi, după meci.
Din păcate, printre victime a fost și un adolescent de 16 ani, care a suferit o fractură la picior, a spus  Dragoș Machițescu, (unul dintre cei mai înfocați suporteri petroliști).
COMUNICAT PELUZA  LATINĂ  „Condamnăm ferm abuzurile forțelor de ordine împotriva suporterilor Petrolului!”
Într-un gest absolut abuziv și de neînțeles, suporterii echipei Petrolul Ploiești, care s-au deplasat la Botoșani pentru a susține echipa în meciul cu FC Botoșani, au fost victimele unor acte de violență inadmisibile. Deși și-au sărbătorit victoria în mod pașnic, fără incidente în stadion sau în afara acestuia, aceștia au fost agresați fizic de jandarmi după meci, pe o terasă din centrul Botoșaniului, sub pretextul că au aprins o torță. Suporterii au fost literalmente călcați în picioare de forțele de ordine, iar unii dintre ei au suferit chiar fracturi.
Deși autoritățile au invocat necesitatea intervenției pentru a "preveni o escaladare a situației" și pentru a "asigura siguranța publică", aceste explicații nu pot justifica brutalitatea disproporționată a acțiunilor lor. Fără o provocare reală și cu un pretext vag, forțele de ordine au comis un abuz de putere, atacând suporterii care doreau doar să-și exprime bucuria și pasiunea pentru echipa lor.
Acest incident subliniază încă o dată problema utilizării forței excesive în situații care nu o impun, afectând drepturile fundamentale ale cetățenilor la liberă exprimare și la adunare pașnică. Astfel de comportamente nu au ce căuta într-o societate care se pretinde democratică și respectuoasă față de drepturile omului.
Libertate pentru suporteri!
Foto:Dragoș Măchițescu și Peluza Latină
Video:observatorulph.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *