11.23.2024

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024.Cum votezi la alegerile prezidențiale?


 Secțiile de votare se deschid duminică, 24 noiembrie, la orele 7:00 și se închid la orele 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59, conform Autorității Electorale Permanente.

În secția de votare, alegătorii prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Alegătorii primesc apoi de la membrii secției de votare buletinul de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, iar în București, și buletinele de vot pentru referendumul local, precum și ștampila cu mențiunea ”VOTAT”. Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot pentru ambele scrutine sau numai pentru un singur tip de scrutin.

Votul se face separat, în cabine închise, prin aplicarea ştampilei cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului cu numele candidatului pentru care optează fiecare alegător.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

După ce a votat, alegătorul are obligaţia de a introduce buletinul de vot în urnă. Ștampila pentru votare se restituie președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de votare desemnați de acesta.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Tot ce trebuie să știi despre candidați și ordinea pe buletinele de vot. Unde și cum votezi la primul tur din 24 noiembrie

Foto ilustrativ


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *