11.21.2024

𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐏𝐫𝐚𝐡𝐨𝐯𝐚 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐚̆ 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝐢̂𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞: 𝐜𝐡𝐞𝐢𝐥𝐞 𝐚 𝐜𝐢𝐧𝐜𝐢 𝐦𝐢𝐜𝐫𝐨𝐛𝐮𝐳𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞, 𝐢̂𝐧𝐦𝐚̂𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫

 


 Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a predat miercuri cheile pentru cinci microbuze școlare, care vor asigura transportul elevilor din localitățile Drăgănești, Gornet, Sângeru, Vălenii de Munte și Târgșoru Vechi.
 Aceste vehicule, achiziționate în cadrul proiectelor „Transportul Elevilor Adaptați Mobilității Fără CO - TEAM-CO” și „Școli Accesibile cu Hibrid (ȘAH)”, marchează un pas important în direcția unui sistem de educație sustenabil. Proiectele sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Administrația Fondului pentru Mediu, având ca obiectiv principal reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea accesului la educație pentru elevii din comunitățile rurale și urbane.
 În total, proiectul TEAM-CO₂ prevede achiziția a 35 de microbuze electrice, iar proiectul ȘAH a încă 26 de vehicule electrice, însumând 61 de microbuze ecologice. Până în acest moment, au fost livrate 20 de microbuze, inclusiv cele cinci predate astăzi.
Cu o valoare totală de peste 61 de milioane de lei, cele două inițiative contribuie la modernizarea transportului școlar din județul Prahova, oferind elevilor un transport sigur, eficient și prietenos cu mediul. Microbuzele electrice sunt caracterizate de un consum energetic redus și respectă cele mai înalte standarde de sustenabilitate.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *