Miercuri, 15 ianuarie 2025, în cadrul ședinței de lucru săptămânale, primarul Municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, alături de directorii din toate departamentele și reprezentanții instituțiilor subordonate, a stabilit principalele obiective imediate și a evaluat stadiul proiectelor în derulare.
Printre prioritățile stabilite se numără:
Curățenia de primăvară – Se pregătește un amplu program ce include: identificarea și repararea gropilor din carosabil, refacerea marcajelor rutiere, amenajarea spațiilor verzi și vopsirea bordurilor.
Asociație de dezvoltare intercomunitară pentru mobilitate – Se lucrează la crearea unei asociații împreună cu comuna Ariceștii Rahtivani, pentru dezvoltarea transportului regional.
Simplificarea procedurii de distribuire a abonamentelor gratuite pentru elevi – O măsură menită să sprijine accesul facil al elevilor la transportul public.
Legătură rutieră între Gara de Vest și Gara de Sud – Un proiect important pentru fluidizarea traficului și creșterea mobilității urbane.
Analiza performanței întreprinderilor subordonate – Evaluarea performanțelor acestora, cu respectarea drepturilor salariaților.
Stația de epurare a apelor uzate – Măsuri urgente pentru soluționarea problemelor de funcționare.
Situația bugetului la zi – Monitorizarea atentă a încasărilor și plăților pentru a asigura fondurile necesare cofinanțării proiectelor în derulare.
Proprietăți neîngrijite – Intensificarea măsurilor de identificare și sancționare a proprietarilor de imobile neîngrijite.
1.16.2025
Primarul Municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, alături de directorii din toate departamentele și reprezentanții instituțiilor subordonate, a stabilit principalele obiective imediate și a evaluat stadiul proiectelor în derulare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu