9.07.2014

CÂND LIRICA VORBEŞTE, SE NAŞTE ARTISTUL". Primul clip din România, dedicat artei literare.


Pe  2 septembrie a.c., tânărul poet ploieştean a lansat la Ploieşti, a lansat în premieră naţională, primul clip dedicat ariei literare.
Şapte tineri pasionaţi de poezie l-au ajutat pe George Ghiţă să realizeze acest clip, astfel clipul realizat în mai multe locaţii din Ploieşti au încearcă să-i readucă pe tinerii mai aproape de cărţi dar şi de scris, a declarat pentru InfoPloiestiCity, George Ghiţă.
„Ideea clipului mi-a venit într-o seară, după ce am văzut o reclamă la televizor şi, cum Artă Lirică exista deja sub forma unui logo, unui blog şi mai târziu a unei pagini de facebook, în mai puţin de zece minute am scris scenariul.
Mi-am ales apropiaţii care am considerat că se încadrează conform cerinţelor, la fel de repede, apoi am realizat filmările”, a completat, tânărul poet şi blogger.
Filmările au fost realizate de Daro Production.
Promo îl puteţi vedea mai jos:
  Mai multe despre Arta Lirică şi George Ghiţă aici:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *