Romania-Ungaria 1-1... Piti lasa-neee !

foto:www.prosport.ro

România – Ungaria nu e de obicei un meci recomandat anxioşilor. Atunci când un astfel de joc începe cu un haos de nedescris în tribune, cu valuri de gaze lacrimogene lansate de jandarmi şi de agenţi de pază mult prea zeloşi, e nevoie în teren de bărbaţi puternici, capabili să se adapteze la atmosferă şi la duelurile aspre, în care apărătorile se îndoaie periculos. Aceşti curajoşi ţin echilibrul fizic, însă dacă adversarii au venit să se apere aglomerat, sperînd să dea lovitura pe o contră, e nevoie şi de câţiva fotbalişti inteligenţi, capabili să speculeze la maximum orice nesincronizare.

Pe Naţional Arena, în faţa unei echipe solide a Ungariei, România l-a avut pe Sânmărtean în rolul bărbatului care poate rezolva o situaţie în care energia celorlalţi nu este suficientă. La 34 de ani, mijlocaşul care cu fiecare meci jucat se apropie, din păcate, de retragere, era probabil singur om din stadion – Gică Hagi nu a venit la meci în semn de protest faţă de încarcerarea lui Gică Popescu – care putea să vadă demarcarea rapidă a lui Raţ în spatele apărătorilor maghiari şi să şi trimită mingea perfect pentru fundaşul stânga. Ce a urmat va putea fi revăzut până la turneul final din 2016 pe canalele de ştiri: Raţ a centrat pe jos, Chipciu a tras un om după el, iar Rusescu, singur în mijlocul careului, a înscris golul după care România tânjea.

După 66 de minute în care a valsat, a dansat salsa, foxtrot, cha-cha şi alte dansuri de societate printre fundaşii maghiari pe care uneori i-a şi dat cap în cap, Sânmărtean a fost înlocuit. În aşteptarea unei formule de întinerire miraculoasă, Piţurcă nu-l poate ţine mai mult pe teren. La schimbare, “Sânmărtean, Sânmărtean!”, s-a auzit în tribune mai tare decât “România, România!” şi la fel de tare ca “Hagi, Hagi!” în 1999.
Continuare :

sursa:www.prosport.ro