3.24.2015

Schimbă și tu o viață! Redirecționează 2% din impozitul pe venit către CONCORDIA!

Timp de 22 de ani Organizația Umanitară CONCORDIA a ajutat în România peste 1.000 de copii și tineri proveniți din familii dezorganizate sau defavorizate social, ori direct din stradă. Noi le oferim dragostea unei familii de care ei au atâta nevoie, o casă și accesul la educație, însă trecerea la o viață independentă este posibilă numai cu sprijinul prietenilor și sponsorilor noștri. În prezent, CONCORDIA ocrotește peste 400 de copii și tineri în casele și locuințele sale din București, Ploiești și Ariceștii-Rahtivani, Județul Prahova.
 Schimbă și tu o viață! Redirecționează 2% din impozitul pe venit către CONCORDIA! 
 Conform art. 57 și art. 84, alin. 2 din Codul fiscal, orice contribuabil poate alege destinația celor 2% din impozitul pe venit reținut de stat în anul precedent. Astfel, ai posibilitatea să alegi o cauză pe care să o susții și să redirecționezi această sumă către o entitate nonprofit. 
 Acest lucru nu presupune alte cheltuieli din partea ta sau a angajatorului tău. Ce trebuie să faci? Este simplu!
 Pasul 1. Dacă beneficiezi doar de venituri din salarii sau asimilate salariilor, completează cu datele tale Formularul 230, precompletat cu datele organizaţiei noastre. 
Dacă ai mai multe surse de venit, trebuie să completezi Formularul 200
 Formularele trebuie completate de mână, cu pix albastru, în două exemplare. Formularele și instrucțiunile de completare se pot descărca de pe site-ul oficial al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro.
 Pasul 2. Depune documentele la organul fiscal în a cărui rază teritorială ai domiciliul sau la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, ori la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire până la 25 mai 2015.
 În cazul în care dispuneți de un certificat digital pentru semnătură eletronică, acestea se pot trimite și în format electronic.
 Atenție! Copia se păstrează de către contribuabil sau de împuternicitul acestuia! SAU trimite formularul la noi! De restul ne ocupăm noi! 
 Datele noastre: 
 Organizaţia Umanitară CONCORDIA 
 Drumul Regimentului nr. 20D | Sector 1 | RO-013387 | Bucureşti 
Cod de Identificare Fiscală: 5221142 Cont Bancar (IBAN): RO32 RZBR 0000 0600 0240 8036 | Raiffeisen Bank S.A. București | Agenția Piața Alba-Iulia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *