3.03.2015

"Soc" ! Iulian Bădescu a fost reţinut 24 de ore de procurorii DNA Ploieşti



Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu a fost reţinut de DNA Ploieşti, după aproximativ şapte ore de audieri şi apoi dus în arestul Poliţiei Prahova. Iulian Bădescu a negat toate informaţiile legate de o mită pe care ar fi luat-o din banii care trebuiau să ajungă la echipa de fotbal FC Petrolul Ploieşti.
"Zice că am negociat cu el (Daniel Capră - n. r) atunci când nici nu era în Consiliul de Administraţie. Acum nu înţeleg de ce DNA nu priveşte lucrurile în ansamblu. Nu e nicio dovadă, ci numai un denunţ al domniei sale, corelat cu o pretinsă acuzaţie de abuz în serviciu. În luna august, nu ştiu când, a zis (Daniel Capră - n.r.) că mi-a dat ceva, după ce a negociat în ianuarie şi februarie cu mine, lucru total fals. Sper că instanţa să-şi spună cuvântul", a declarat Iulian Bădescu, pentru presă aflată la sediul DNA Ploieşti.
Reamintim că. Procurorii DNA au efectuat, ieri dimineaţă (n.r. marţi 3 martie a.c.) mai multe percheziţii la Ploieşti una la sediul Primăriei şi alta la locuinţa primarului Iulian Bădescu, într-un dosar vizând modul în care Consiliul Local a alocat echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, sume de bani.
Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu a fost adus la DNA unde a fost audiat. În acelaşi timp, au fost audiate şi secretara Primăriei Ploieşti (Ioana Iacob) şi una dintre juristele instituţiei, Iulia Alexandru.
După acţiunea de azi, DNA Ploieşti a emis următorul comunicat de presă:
Comunicat DNA Ploieşti.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploiești au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, (începând cu data de 3 martie 2015, ora 16.15, până la data de 4 martie 2015, ora 16.15) a inculpatului
- BĂDESCU IULIAN, primarul municipiului Ploieşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale)
De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de:

- IACOB OANA CRISTINA, secretar al municipiului Ploieşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale)
- ALEXANDRU IULIA ALINA, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic – contencios, achiziţii publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale)
În ordonanţele de reţinere, respectiv de punere în mişcare a acţiunii penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, inculpatul BĂDESCU IULIAN a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară, Lupii Galbeni 2012" Ploieşti şi, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranşe) către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală. Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menţionată, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară, Lupii Galbeni 2012" Ploieşti a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare. Prin semnarea contractului şi a regulamentului sus menţionate, inculpatul Bădescu Iulian şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Acelaşi inculpat i-a pretins unui reprezentant al Asociaţiei Comunitare, Lupii Galbeni 2012" Ploieşti, în schimbul derulării contractului de asociere şi a regulamentului de aplicare a contractului, precum şi a efectuării plăţilor către Asociaţie, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal, F.C. PETROLUL" Ploieşti, ale cărei interese erau reprezentate de Asociaţia Comunitară, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi a cazării, în perioadele ianuarie - februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia unde inculpatul Bădescu Iulian a însoţit echipa în desfăşurarea cantonamentului.
În calitate de secretar al municipiului Ploieşti, inculpata IACOB OANA CRISTINA, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuției de serviciu, a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploieşti prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară, Lupii Galbeni 2012" Ploieşti şi Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispoziţiile legale.
Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploieşti, spre aprobare, contractul şi regulamentul de aplicare sus menţionate au fost semnate de inculpata ALEXANDRU IULIA ALINA, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic – contencios, achiziţii publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Inculpatul BĂDESCU IULIAN urmează a fi prezentat, la data de 4 martie 2015, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Prahova.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
DNA - BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Foto: actualitateaprahoveana.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *